Acasă Economie Cîțu: Pensiile vor crește în 2020 cu cea mai mare sumă pe...

Cîțu: Pensiile vor crește în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii

DISTRIBUIȚI

Îl provoc pe domnul Ciolacu să mai găsească o altă țară care face aceste eforturi în plină criză

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a prezentat, la 13 august, proiectul rectificării bugetare, precizând că Guvernul va crește pensiile în acest an și că va fi ”cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii”. Cîțu a susținut de altfel că România va fi ”una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care va evita recesiunea economică”.

”Ministerul Muncii, la care se uită toată lumea astăzi, are cel mai mare buget de fapt, chiar de la începutul anului a început cu cel mai mare buget. Sumele alocate în plus ajung la aproape 10 miliarde lei. În ciuda a tot ceea ce a făcut PSD şi a încercat să facă în această perioadă, am reușit să găsim resursele pentru a plăti la timp şi ajutoare sociale şi salarii şi pensii. Astăzi vă spunem că da, în România vom creşte pensiile. Valoarea punctului de pensie va avea cea mai mare creştere pe care am putut-o vedea vreodată. PSD nu a mărit niciodată pensiile cu această sumă”, a afirmat Cîțu.

”Îl provoc pe domnul Ciolacu să mai găsească o altă țară care face aceste eforturi în plină criză”, a continuat Cîțu. Ministrul a precizat, de asemenea, că la Sănătate vor fi alocate fonduri importante.

”La Sănătate, un domeniu prioritar în acest an, am alocat mai multe resurse. Sumele au crescut cu aproximativ 45%, faţă de bugetul iniţial. Aici vorbim de echipamente medicale, sporuri pentru cei care sunt în prima linie în lupta cu pandemia. Bineînţeles nu am lăsat stocurile pe zero”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Florin Cîțu a susținut că România va fi ”una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care va evita recesiunea economică”.

Deficitul bugetar este estimat să crească de la 6,7 la 8,6% din PIB. Acum să ne uităm de unde vine această creştere. Avem o scădere a veniturilor în buget faţă de estimat de aproape 31 miliarde lei, asta înseamnă 3 puncte procentuale. Deci din cele 5 puncte procentuale care se adaugă la dificit faţă de estimarea iniţială 3 puncte vin din faptul că economia trece prin perioadă dificilă, de criză. Cheltuielile suplimentare la buget, legate direct de criză, sunt în jur de 2 puncte procentuale. Fără această criză am fi rămas la o estimare de 3,7% din PIB și cred că am fi putut face mai bine”, a declarat ministrul Finanțelor.

Ministrul de Finanţe a adăugat că în alte țări din Uniunea Europeană situația este mult mai rea.

”În România, deficitul față de deficitul estimat crește cu 5 puncte procentuale. În Europa, media este de 7,7 puncte procentuale. Cele mai recente prognoze indică o înrăutățire suplimentară a deficitelor bugetare, mai ales în zona euro. Franța, de la 10, la 11,4%, Italia de la 11,1 la 11,6%. Economiile din UE scad cu procente între -7 și -8,7. În toată Europa deficitele mai mari se datorează în principal scăderii veniturile. În acelaşi timp, România a pornit cu un handicap, venind cu un spaţiul fiscal limitat, după ce deficitul a fost de peste 4 %, dar acesta este dezmăţul făcut de PSD în ultimii ani. Acestea sunt elementele principale ale rectificării bugetare. Aţi văzut deficitul, creşterea economică, influenţa asupra deficitului unde vine. Toate aceste cifre vor fi făcute publice şi le veţi putea analiza”.

Transporturile, Sănătatea și Educația vor primi bani în plus la rectificarea bugetară a anunțat ministrul Cîțu.

„Noi am suplimentat resursele la Ministerul Transporturilor şi bugetul este unul record. La Sănătate, domeniu prioritar, am alocat mai multe reusrse. Sumele au crescut cu aproximativ 45%, față de bugetul inițial, pentru medicamente, echipamente, sporuri pentru cei din prima linie, decontare servicii medicale. Nu am lăsat stocurile zero. Educaţia are resurse şi aş vrea aici să fac o remarcă – transportul, sănătate, educaţie sunt domenii de unde PSD a tăiat în fiecare an la rectificarea bugetară. Nu facem acest lucru, din contră suplimentăm resursele pentru aceste sectoare importante. Rectificarea, bineînţeles, este o propunere. Ea va merge vineri în şedinţa de Guvern şi va fi aprobată. La Ministerul Sănătăţii, faţă de bugetul iniţial sunt în plus 5 miliarde lei, la Ministerul Muncii – 9,5 miliarde lei, ş.a.m.d.. Sunt cifrele pe care le veţi vedea. Le putem analiza. Ceea ce este mai important e că am reuşit în această perioadă să alocăm resurse limitate de care dispune Românie către sectoare cu valoare adăugat mare, pentru a ne asigura că economia îşi va revenit cât mai rapid, după acea perioadă în care a fost închisă, după ce în trimestrul doi în toată Europa a fost închisă”, a spus Cîţu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here