Reproșând PSD măsuri precum OUG 114, Călin Popescu Tăriceanu a spus ”adio” PSD și s-a îndreptat către un alt partid minuscul – PRO România. Această mișcare înseamnă că Tăriceanu va pierde și șefia Senatului. Pare o decizie sinucigașă pentru un partid mic, care va pierde din vizibilitate și influență, riscând să rămână anul viitor fără mulți primari, cărora nu va mai putea să le ofere nimic. În cazul miniștrilor a apărut deja o ”dezertare”. Propusă de ALDE la Externe, chiar dacă nu e membră a partidului, Ramona Mănescu a anunțat că nu demisionează de la conducerea diplomației.
Tăriceanu renunță nu doar la guvernare, ci și la candidatura la Cotroceni, retrăgându-se în favoarea fostului eurodeputat ALDE Mircea Diaconu.
Viorica Dăncilă a anunțat că PSD rămâne la guvernare pentru a nu dezamăgi electoratul și nu se teme de eventuale alegeri anticipate.
PSD va avea însă o viață grea în Parlament, după ce a fost părăsit de alți patru parlamentari, iar Ludovic Orban a anunțat că liberalii vor depune o nouă moțiune de cenzură în sesiunea de toamnă a Legislativului. Mai mult, Călin Popescu Tăriceanu a spus, la câteva minute după ce a anunțat ieșirea de la guvernare că, în cazul depunerii unei moțiuni de cenzură, ALDE va face „ceea ce face un partid de opoziție”.
Evenimentele politice au pus în umbră Reuniunea Anuală a Diplomației, care, oricum, față de alți ani a fost mult mai ștearsă. Printre invitați s-a aflat și ministrul moldovean de externe. Nicu Popescu și Ramona Mănescu au discutat, printre altele, în contextul împlinirii, în curând, a 10 ani de la declarația privind instituirea unui Parteneriat Strategic între România și R. Moldova, despre ”o nouă declarație care să pună bazele cooperării noastre strategice și pentru următorul deceniu”.
În timp ce Popescu vorbea la București despre apropierea Chișinăului de România și UE, Igor Dodon spunea că ”frații” moldovenilor sunt în Uniunea Eurasiatică.
Că tot vorbim de R. Moldova, colegii de la Report.md readuc în atenția problema fake news în regiune și modul în care istoria a fost falsificată în Transnistria. – EurActiv.ro