Acasă Info Local CJ Ilfov, Institutul ,,Marius Nasta” și Asociația ARAS – protocol pentru prevenția...

CJ Ilfov, Institutul ,,Marius Nasta” și Asociația ARAS – protocol pentru prevenția și tratamentul tuberculozei

DISTRIBUIȚI

La 19 august 2021, cu prilejul Zilei Internaționale pentru Asistență Umanitară, Hubert Petru Ștefan Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, a semnat un protocol de cooperare cu Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta” și Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), pentru derularea, la nivelul județului Ilfov, a proiectului „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”.

În baza acestui parteneriat, Consiliul Județean Ilfov își propune realizarea unor acțiuni concrete pentru a facilita accesul cetățenilor din Ilfov la servicii de sănătate. Astfel, prin intermediul deplasării unei caravane, ilfovenii vor beneficia de acces facil, aproape de casă, la consultații medicale puse la dispoziție de un cabinet mobil, dotat cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid. Inițiativa se adresează cu precădere persoanelor care fac parte din grupuri vulnerabile, însă pot participa toți locuitorii județului Ilfov care au domiciliul în mediul rural, atât persoanele fără posibilități financiare, care doresc să acceseze servicii de sănătate specifice, cât și oricare alte persoane interesate de o evaluare medicală pulmonară preventivă.

Caravana de screening este dotată și cu un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei dar și a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat, iar în contextul pandemiei de COVID-19, cu ajutorul testelor efectuate în mod gratuit, pot fi detectate inclusiv eventuale sechele post-COVID-19 și se poate face o recomandare pentru continuarea investigațiilor la un medic specialist.

Accesul către serviciile medicale va fi completat de activități de informare, educare și conștientizare a grupului țintă, desfășurate inclusiv prin intermediul medicilor de familie, la nivelul județului Ilfov, iar persoanele diagnostice vor beneficia de activități de sprijin în vederea facilitării participării la tratament (ex. consiliere psihologică, peer to-peer suport, subvenții și alte servicii adaptate și necesare).

Acest proiect se înscrie într-una dintre direcțiile principale de acțiune a Consiliului Județean Ilfov, stabilite prin ,,Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din județul Ilfov 2018-2023”, privind accesul eficient al cetățenilor la servicii de prevenție, de urgență, de îngrijire și asistență, de recuperare/reabilitare sau alte servicii specializate de bună calitate, cât mai aproape de domiciliu.

Hubert Petru Ștefan Thuma, președintele CJ Ilfov: ”,Acest proiect este unul foarte important pentru Ilfov, pentru că prin intermediul lui putem crea o zonă de prevenție la nivelul întregului județ. Înțelegem cu toții cât este de important să putem preveni sau diagnostica precoce o boală, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19. Sănătatea trebuie tratată cu prioritate. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, dar și una dintre direcțiile principale ale Consiliului Județean Ilfov, prin care ne dorim ca ilfovenii să beneficieze de acces la servicii medicale de calitate, aproape de casă. În baza acestui protocol de cooperare, ne propunem să creștem nivelul de informare și conștientizare cu privire la această boală, dar și să subliniem necesitatea și importanța pe care o are prevenția în menținerea unei vieți și a unei comunități sănătoase”. Foto: FB

 

1 COMENTARIU

  1. Daca sanatatea trebuie tratata cu prioritate atunci ce spuneti despre acest proiect Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Ilfov aflat la 250m fata de casele din comuna alaturata Joita? La 200 de metri de albia raului Ciorogarla? La mai puțin de un km de zona de arie protejată Arcuda care furnizează 70% din apa potabilă a Bucureștiului?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here