Acasă Educatie CJ ILFOV SE IMPLICĂ ÎN EDUCAȚIA COPIILOR DIN BASARABIA

CJ ILFOV SE IMPLICĂ ÎN EDUCAȚIA COPIILOR DIN BASARABIA

DISTRIBUIȚI

La 11 august 2017, conducerea Consiliului Judeţean Ilfov a fost gazda vizitei unei delegaţii oficiale condusă de Anatolie Dimitriu, președintele Raionului Ialoveni din Republica Moldova.

La această întâlnire, din partea judeţului Ilfov, au participat preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov – Marian Petrache, vicepreşedintele Rizia Tudorache, secretarul general al judeţului – Monica Trandafir si directorul de cabinet al președintelui – Ionel Scriosteanu.

S-au abordat problematici de interes comun referitoare la dezvoltarea relaţiei de cooperare între cele două regiuni, iar principala problema tratată a fost legată de educatia copiilor din Basarabia. În cadrul întâlnirii a fost semnat Acordul de finanțare pentru proiectul ”Dotarea învățământului preșcolar și universitar cu resurse și tehnologii interactive digitale”.

Marian Petrcahe, președintele CJ Ilfov: ”În urma semnării acestui acord, îmi doresc ca toți elevii din raionul Ialoveni să beneficieze de softurile educaționale care vor avea Programa Școlară din România, precum și de echipamente IT”. – CRISTINA ANGHELUȚĂ

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here