Acasă Educatie Clase de acomodare pentru copii români care revin acasă după ce au...

Clase de acomodare pentru copii români care revin acasă după ce au urmat forme de învățământ în străinătate

DISTRIBUIȚI

Senatul a adoptat în unanimitate inițiativa legislativă a USR: înființarea grupelor de acomodare pentru copiii care revin din Diaspora, în cadrul cărora preșcolarii și elevii vor beneficia de cursuri de limbă, cultură și civilizație română, în paralel cu orele de curs obligatorii.

Inițiativa legislativă a deputaților Oana Țoiu și Simina Tulbure a fost adoptată în unanimitate, cu 105 voturi PENTRU. Senatul este cameră decizională, inițiativa merge acum la promulgarea de către președintele Klaus Werner Iohannis.

Propunerea de lege prevede faptul că, la cererea părintelui/ reprezentantului legal al elevului care nu a fost înscris în sistemul de învățământ din România în ultimii doi ani, inspectoratele școlare organizează în cadrul unităților de învățământ grupe de acomodare, în cadrul cărora sunt predate noțiuni de limbă, cultură românească, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației.

”În plină pandemie, românii din Diaspora au trimis acasă 3,4 miliarde de euro, depășind investițiile străine directe pentru prima dată în ultimul deceniu. Este cel mai ridicat nivel al remitențelor din UE dar România are nevoie în special de mintea, de energia, de spiritul antreprenorial al românilor care sunt acum răspândiți prin toate colțurile lumii. Să le cerem să se întoarcă este în zadar până nu folosim mai cu rost banul public și nu creștem pentru toți românii standardele educaționale și știm că familia rămâne pe primul loc în decizii, peste 70% din banii trimiși acasă fiind destinați sprijinului pentru aceasta. Pentru copiii familiilor care aleg să se întoarcă de acum școlile vor organiza grupe de acomodare pe tot parcursul anului, în paralel cu cursurile tipice, și sperăm că o integrare mai bună a copiilor va stabiliza și o reinserție de succes a părinților pe piața forței de muncă unde acum avem un deficit de resurse umane calificate”, a declarat  Oana Țoiu, președinta Comisiei pentru tineret și sport și deputată  în Comisia pentru muncă și protecție socială, co-inițiator.

Asemenea sisteme de integrare există și sunt funcționale în numeroase țări precum Franța, Luxemburg sau Canada. În Quebec primele clase de acomodare au fost înființate încă din anul 1969.

Este știut că elevii, chiar și cei care au mai fost școlarizați în România, se confruntă uneori cu dificultăți de exprimare și scriere după o perioadă de timp petrecută în străinătate, iar cea mai eficientă pentru integrarea lor rapidă este sprijinirea acestora prin cursuri intensive de limba română, în timp ce urmează cursurile clasei în care au fost integrați în urma echivalării, astfel încât să avanseze în ritm similar colegilor lor.  Din datele inspectoratelor școlare 10.000 – 11.000 de copii români care au început educaţia în altă ţară se integrează în sistemul românesc, anual.

”Mă bucură faptul că întoarcerea românilor din diaspora acasă depășește bariera politică a partidelor din Parlament. Mulțumesc tuturor celor care au votat pentru adoptarea legii. Educația copiilor anterior școlarizați în diaspora este un element important în decizia părinților de a reveni în România, iar grupele de acomodare vin să susțină integrarea sau reintegrarea acestora în societate. Din păcate, drumul pe care îl ia acum sistemul educațional din România, în frunte cu ministrul Cîmpeanu, nu este unul de viitor. Sper totuși că situația nu va rămâne așa și că vom redeveni un stat care privește spre un viitor european.”, a daclarat Simina Tulbure, deputată diaspora, Comisia pentru învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here