Acasă Economie Cluj – Conferința Regională de promovare a Campaniei Naționale ”Reciclăm în România”

Cluj – Conferința Regională de promovare a Campaniei Naționale ”Reciclăm în România”

DISTRIBUIȚI

 Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat, la Cluj-Napoca, la cea de-a treia conferință regională de promovare a campaniei naționale „Reciclăm în România”. La eveniment au participat Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, reprezentanți ai autorităților locale, ai instituțiilor subordonate ale MMAP, experți în problemele de mediu și în domeniul reciclării deșeurilor din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest.

Lucrările conferinței moderate de Mihai Drăgan – director Direcția Comunicare MMAP, au avut ca speakeri persoane care ne sunt parteneri de nădejde în călătoria noastră prin țară: Mihai Toader – Project Manager Asociația Respo DEEE, Anca Marinescu – director de marketing și comunicare la Compania RetuRO Sistem Garanţie Returnare (SGR), Andreea Grigore – Waste Management Director FEPRA și Constantin Damov – președinte Green Group.

„Seria de 8 conferințe regionale continuă astăzi, la Cluj. Clujul este un excelent exemplu de sustenabilitate, de interes major în ceea ce privește problemele de mediu. Campania este una de conștientizare, deoarece dincolo de absența infrastructurii, am înțeles că românii au nevoie de informație corectă și de asumare a sensului profund al conceptului colectare separată. MMAP investește masiv în soluții moderne: 1,2 miliarde euro pentru CAV-uri și insule digitalizate, vom gestiona peste 7 miliarde de doze sau sticle anual prin SGR, un proiect strategic pentru România și unul de suflet pentru mine, practic cel mai mare proiect de economie circulară dezvoltat până în prezent, care trebuie să devină funcțional din 30 noiembrie 2023. Vă aștept să lucrăm în echipă, deoarece numai împreună putem face diferența, responsabilitatea fiind cuvântul cheie în atingerea țintelor propuse„, a precizat ministrul Mircea Fechet.

„Nu mai e timp de pierdut, întoarcerea la natură este fundamentală, deoarece, altfel, natura se întoarce împotriva noastră. Vă felicit pentru această campanie, absolut esențială, este bună partea de educație, de conștientizare, de comunicare. Acum două zile am lansat Planul de Acțiune Climatică și avem un buget alocat de 6 miliarde euro până în 2030. Aflat în dezbatere publică, acesta are o componentă de management al deșeurilor care ocupă un loc extrem de important, alături de transporturi, industrie. De asemenea, responsabilitatea verde sustenabilă este foarte importantă, trebuie să încurajăm și să susținem firmele care produc materiale ecologice.
Refuză, redu, refolosește, reciclează – sunt cei patru R după care trebuie să ne ghidăm și să trăim”,
a declarat Emil Boc, primarul muncipiului Cluj-Napoca.

”Reciclăm în România” este prima campanie națională de acest tip dezvoltată de MMAP în parteneriat cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și care are drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a importanței colectării separate. Campania de comunicare este una integrată, difuzată la cele mai urmărite televiziuni și radiouri și cu o componentă consistentă de comunicare online și în social media, bazată pe comunicarea de spoturi educative și amuzante despre colectarea separată, care au ca țintă inclusiv copiii, adolescenții și tinerii.

Campania urmărește să determine o creștere a gradului de conștientizare cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor în gospodării, dar un alt segment de public cheie sunt chiar primăriile și autoritățile locale, care au în directă subordine serviciile de salubritate și, prin urmare, trebuie să implementeze efectiv creșterea gradului de colectare separată și reciclare.

Pentru mai multe detalii accesați: https://reciclaminromania.ro/ sau paginile de social media ale proiectului.

2 COMENTARII

  1. […]  Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat, la Cluj-Napoca, la cea de-a treia conferință regională de promovare a campaniei naționale „Reciclăm în România”. La eveniment au participat Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, reprezentanți ai autorităților locale, ai instituțiilor subordonate ale MMAP, experți în problemele de mediu și în domeniul reciclării deșeurilor din Regiunea […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here