Acasă Info Local CNE: Ministerul Educației stabilește obligația participării la cursurile online, dar nu asigură...

CNE: Ministerul Educației stabilește obligația participării la cursurile online, dar nu asigură infrastructura

DISTRIBUIȚI

La puțin timp după instituirea stării de urgență pe teritoriul României și suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar, Consiliul Național al Elevilor a transmis Ministerului Educației și Cercetării o serie de propuneri menite să faciliteze desfășurarea actului de predare-învățare-evaluare în mediul online, se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor.

Dintre aceste propuneri, amintim:

  • Durata în care sunt livrate informații elevilor să nu depășească 40 de minute, având în vedere faptul că atenția este mult mai greu de captat în mediul online, stabilirea acestei limite de timp necesitând consultarea unor experți în domeniu;
  • Este necesară crearea unui cod de conduită în mediul online, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi, ce să cuprindă norme și responsabilități pe care ambele părți le vor respecta;
  • Elaborarea unei politici pentru protejarea dreptului la intimitate, cât și valorificarea dimensiunii de sănătate mentală;
  • Folosirea unor metode de predare interactive, precum Menti sau Kahoot, elevii putând învăța prin metode plăcute;
  • Intervenția pentru elevii ce prezintă dificultăți în procesul de învățare;
  • Propunerea unor termene limită rezonabile pentru efectuarea temelor sau a altor sarcini, având în vedere faptul că această perioadă este greu de gestionat pentru o bună parte din elevi;
  • Motivarea constantă și stimularea elevilor cu privire la participarea acestora la activități de învățare în mediul online.

În ciuda acestui fapt, Ministerul Educației și Cercetării a emis ieri un ordin care prevede faptul că elevii au obligația de a participa la cursurile online organizate de către unitățile de învățământ, fără a asigura, însă, un cadru legal care să permită achiziționarea infrastructurii necesare desfășurării acestor cursuri (tablete, calculatoare etc.), atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, se mai arată în comunicat.

Această măsură are un profund caracter discriminatoriu, având în vedere faptul că, în România, sute de mii de copii trăiesc la limita subzistenței, neavând acces la facilități precum internet, infrastructură electronică șamd.

Până la momentul actual, Ministerul Educației și Cercetării a ignorat total nevoia elevilor de acces la educația online: nu am văzut o politică fermă pentru garantarea accesului în tot acest timp. În timp ce state precum Republica Moldova, Italia, Noua Zeelanda au alocat resurse bugetare pentru a cumpăra dispozitive pentru elevii din comunități dezavantajate, deși rectificarea bugetară permitea, MEC nu a cerut fonduri. Mai mult decât atât, acum se dorește introducerea obligativității pentru elevi la orele online, problema cu accesul nu mai reprezintă o prioritate pentru doamna ministru”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here