Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a convocat, în această dimineață, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul MMAP. Ședința extraordinară a C.M.S.U a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de COD GALBEN, COD PORTOCALIU și COD ROȘU transmise de Administrația Națională de Meteorologie (A.N.M), dar și a avertizării hidrologice realizată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A).
„Solicit reprezentanților Administrațiilor Bazinale de Apă, aflate în zonele pentru care s-a emis avertizare meteorologică sau hidrolologică, să aibă pregătite formațiunile de lucru pentru intervenție imediată, acolo unde situația impune, mai ales că pot apărea viituri locale și există posibilitatea depășirii cotelor. Cursurile de apă să fie monitorizate în permanență iar toate utilajele și echipele să fie gata de acțiune unde este necesar. De asemenea, cetățenii trebuie să fie informați de pericolul pe care îl reprezintă traversarea cursurilor de apă în perioada în care sunt valabile avertizările”, a subliniat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos.
Avertizarea meteo de COD GALBEN, emisă în această dimineață, este valabilă până mâine, ora 12.00, și vizează fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Avertizarea meteorologică de COD PORTOCALIU este emisă pentru intervalul 12 iunie, ora 10.00 – 13 iunie, ora 10.00 și vizează fenomene de averse torențiale și grindină în zone din județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Alba, dar și în zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov și Prahova. Local, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).
Avertizarea de COD ROȘU este valabilă din această seară, ora 20.00, până mâine, 13 iunie, ora 08.00. vizează averse torențiale și abundente. Zone afectate sunt județele Mehedinți și Gorj și zona de munte a județelor Caraș–Severin, Vâlcea și Hunedoara. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte de timp sau prin acumulare 70…80 l/mp.
De asemenea, specialiștii I.N.H.G.A au actualizat AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ, după cum urmează:
COD GALBEN (12.06.2023 ora 12:00 – 14.06.2023, ora 16:00) pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare, Someşul Mic, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Arieş, Târnava Mică, Târnava Mare, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa și Prahova.
COD PORTOCALIU – În intervalul 12.06.2023, ora 12:00 – 13.06.2023, ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb, Arieş, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Pogăniş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele:Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui, Jiu, Olt, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova și Teleajen.
COD ROȘU – În intervalul 12.06.2023, ora 20:00 – 13.06.2023, ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Nera, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui, Jiu, Gilort, Motru și Olteţ.
De menționat este faptul că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a convocat, în această dimineață, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul MMAP. Ședința extraordinară a C.M.S.U a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de COD GALBEN, COD PORTOCALIU și COD ROȘU transmise de Administrația Națională de Meteorologie (A.N.M), dar și a avertizării hidrologice […] Citeste mai mult […]