ANM a prelungit până miercuri inclusiv atenţionările Cod roşu şi Cod portocaliu de caniculă, valabile în toată ţară.
Marți, codul portocaliu vizează zona Maramureșului, estul și nord-estul Transilvaniei, unde temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Pentru restul țării a fost emis Cod roşu de caniculă. Valul de căldură va continua să se intensifice şi se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33 – 36 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale.
Prognoza indică faptul că miercuri, 17 iulie, va intra în vigoare un alt Cod portocaliu de vreme călduroasă în Maramureş şi local în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei, unde valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33 – 37 de grade. Pe arii restrânse, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade.
De asemenea, un Cod roşu va fi în vigoare în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei şi în sudul Transilvaniei şi al Crişanei. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral de 33 – 36 de grade. Minimele termice nu vor coborî sub 22 – 24 de grade.
Este de așteptat ca în a doua parte a săptămânii valul de căldură să se restrângă treptat şi să-și reducă din intensitate, dar în continuare vremea va fi caniculară, cu disconfort termic cu precădere în jumătatea sudică a ţării.
[…] ANM a prelungit până miercuri inclusiv atenţionările Cod roşu şi Cod portocaliu de caniculă, valabile în toată ţară. Marți, codul portocaliu vizează zona Maramureșului, estul și nord-estul Transilvaniei, unde temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de […] Citeste mai mult […]