Acasă Cultura Colaborare pentru promovarea educației culturale

Colaborare pentru promovarea educației culturale

DISTRIBUIȚI

Ministrul Educației, Ligia Deca, și Ministrul Culturii, Raluca Turcan, au semnat un protocol de colaborare în vederea susținerii activităților, a proiectelor și a inițiativelor pentru promovarea educației culturale.

Printre obiectivele principale ale proiectului se numără:

  • valorizarea patrimoniului cultural național și a formelor de expresie culturală în rândul copiilor și al tinerilor;
  • asigurarea cadrului necesar pentru colaborarea între instituțiile publice de cultură și unitățile de învățământ;
  • susținerea dezvoltării unui set de atitudini civice, care să permită tinerilor folosirea educației culturale ca resursă, instrument și context de învățare complementar educației formale.

De asemenea, vor fi organizate programe de formare continuă adresate cadrelor didactice, care să le permită dezvoltarea de competențe în vederea valorificării educației culturale și a instituțiilor de cultură drept contexte de învățare complementare celor organizate în cadrul unităților de învățământ. În cadrul stagiilor de practică pedagogică, atât la nivel de licență, cât și la nivel de master/postdoctorat, vor fi introduse activități de practică pedagogică organizate cu implicarea instituțiilor publice de cultură (muzee, teatre, opere, biblioteci etc.).

1 COMENTARIU

  1. […] Ministrul Educației, Ligia Deca, și Ministrul Culturii, Raluca Turcan, au semnat un protocol de colaborare în vederea susținerii activităților, a proiectelor și a inițiativelor pentru promovarea educației culturale. Printre obiectivele principale ale proiectului se numără: valorizarea patrimoniului cultural național și a formelor de expresie culturală în rândul copiilor și al tinerilor; asigurarea cadrului necesar pentru […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here