Așa cum am obișnuit cititorii publicației noastre, la final de an, propunem un fragment din lucrarea ”Comuna Cernica – File de istorie”, aflată în stadiul de editare, lucrare care îi are ca autori pe Sterea Cristea, Nicolae Ciotoran, Lilian Iordache, Ilie Stelian și Cristian Peter.
”Se spune că sfintele sărbători de Paşti ocazionate de Învierea Fiului Domnului, Iisus Hristos, sunt cele mai importante sărbători religioase. Dar în conştiinţa celor maturi dar mai ales a copiilor sărbătorile combinate de Crăciun şi de Anul Nou sunt – în tandem – cele mai importante. Prima (sărbătorile de Paşti), aşa cum am mai spus, instalează definitiv primăvara, celelalte două marchează naşterea Fiului Domnului şi trecerea într-un Nou An. Pentru copii înseamnă şi mult aşteptata vacanţă de iarnă. Cu atât de apreciatele derdeluşuri existente în fiecare sat…. Se foloseau sănii de lemn construite de pricepuţii părinţi din acele timpuri. Apa din râuri şi lacuri îngheţa şi băieţii foloseau modestele patine de tuci, un fel de cornier îndoit la vârf şi legat de picioare cu sârme, sfori etc.
Debutul seriei de sărbători de iarnă îl marchează sacrificarea porcului din gospodărie condimentat cu tot tacâmul de obiceiuri: pârlitul (pe timpuri se făcea numai cu paie) un adevărat spectacol, mai ales pentru copii. Apoi degustatul şoricului urmat de tradiţionala “pomană a porcului”. Urma o obligatorie pauză în consumul cărnii de porc până în ziua de Crăciun. De asemenea urma, pentru copii, unul dintre cele mai aşteptate obiceiuri: Colindatul. Pregătirile febrile începeau cu mai mult timp înainte. Întâi, mental, fiecare reproducea plăcutele senzaţii generate de tradiţionalul obicei. Apoi material: fiecare copil pregătea câte o traistă încăpătoare pentru cele colindate, plus ciomegele cu care se apărau de câinii cei răi şi neprimitori. La colind participau şi fetele şi băieţii. Se repetau de zor cuvintele colindului propriu-zis.
Prezentăm două variante simple, cele mai uzitate în spaţiul nostru sătesc: Foaie verde portocală/Noi suntem copii de şcoală/Şi-am venit să colindăm/Pe la case să urăm/Bună dimineaţa la Moş Ajun/C-a venit şi Moş Crăciun/La anu’ şi la mulţi ani!
Şi o altă variantă pentru cei foarte mici, debutanţi în ale colindatului şi ale tradiţiilor strămoşeşti: Foaie verde lămâiţă/Noi suntem copii de ţâţă/Şi-am venit să colindăm/Pe la case să urăm/Bună dimineaţa la Moş Ajun/C-a venit şi Moş Crăciun/La anu’ şi la mulţi ani!
Dacă colindătorii erau mai mari, acestora li se spunea, în glumă, că în loc de dar, li se dădeau, pentru demersul lor colindător, un motan sau o pisică. Când copiii erau prea mici sau fetiţe şi erau însoţiţi de părinţi, însoțitorii erau cinstiţi cu căte un pahar de vin. Nu de puţine ori părinţii, după atâtea pahare amestecate de vin se îmbătau destul de tare. În unele sate ilfovene colindul înceoea de la ora 24. (Bălăceanca, de exemplu). Până atunci copiii aşteptau cu nerăbdare, grupaţi în câte o casă, semnalul plecării la colindat. Colindătorii primeau nelipsiţii covrigi, apoi nuci, mere sau gutui. În timpuri mai noi au început să fie daţi biscuiţi, turtă dulce, eugenii, bomboane. La mare preţ erau covrigii de casă pregătiţi (prăjiţi) tocmai atunci care, calzi fiind, erau mâncaţi imediat. Finalul colindatului avea un farmec aparte: colindătorii veneau acasă, deşertau traista cu recolta colindatului şi făceau inventarul” – VASILE BOLBOJA, foto : Istorie-pe-scurt.ro
