În perioada 8–14 septembrie 2026, în Pantelimon vor avea loc tratamente de combatere a țânțarilor adulți, realizate de Consiliul Județean Ilfov, prin Direcția de Dezinsecție și Ecologizare Mediu.
Acțiunile se vor desfășura pe timpul nopții, în intervalul 22:00–05:00, prin pulverizare cu utilaje montate pe autovehicule. Vor fi vizate străzile și spațiile verzi din oraș.
Tratamentul va începe în prima noapte din perioada anunțată, dacă vremea permite. În cazul în care condițiile meteo nu sunt favorabile, acțiunea va fi reprogramată.
Pe durata intervențiilor, vă recomandăm să evitați zonele în care se lucrează și să țineți ferestrele închise. Apicultorii sunt rugați să ia măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine, deoarece produsul folosit este toxic pentru albine, pești și alte organisme acvatice.
















