Acasă Politic Comisia Europeană suspendă ratificarea acordului economic între UE şi China întrucât ”mediul...

Comisia Europeană suspendă ratificarea acordului economic între UE şi China întrucât ”mediul politic nu este propice”

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a suspendat ratificarea acordului economic între UE şi China asupra investiţiilor, încheiat la sfârşitul anului 2020. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a invocat faptul că mediul politic „nu este propice”, anunță Agerpres. ”Am suspendat pentru moment anumite eforturi de sensibilizare politică din partea Comisiei, întrucât este clar că în situaţia actuală, cu sancţiuni ale UE împotriva Chinei şi contra-sancţiuni chineze, inclusiv împotriva membrilor Parlamentului European, mediul nu este propice pentru ratificarea acordului”, a declarat Dombrovskis. ”Nu putem face abstracţie de contextul mai larg al relaţiilor între UE şi China”, a adăugat vicepreşedintele Comisiei Europene.

Acordul cu privire la investiţii, susţinut de Germania şi de mediul său de afaceri, a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie 2020, după ani de negocieri. El avea drept scop declarat să garanteze întreprinderilor un cadru stabil pentru comerţ şi investiţii pe pieţele europeană şi chineză. De asemenea, europenii sperau că acordul va permite reechilibrarea relaţiilor cu China.

Considerat drept o victorie diplomatică pentru Beijing, acordul a fost criticat de organizaţiile neguvernamentale. Bruxellesul s-a apărat, subliniind că a obţinut de la China să se angajeze să facă mai multe eforturi pentru aprobarea convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) asupra muncii forţate.

În luna ianuarie a acestui an, Parlamentul European (PE) a adoptat cu o largă majoritate o rezoluţie în care apreciază că acordul UE-China asupra investiţiilor pune în pericol credibilitatea UE cu privire la drepturile omului, invitând să fie luate în considerare sancţiuni punctuale împotriva unor responsabili chinezi.

Legislativul comunitar a avertizat că ”va ţine cont de situaţia respectării drepturilor omului în China, inclusiv în Hong Kong, atunci când va fi invitat să aprobe acordul cu privire la investiţii”.

Miniştrii de Externe din UE au aprobat în martie adoptarea de sancţiuni împotriva Chinei din cauza încălcării drepturilor omului. Sancţiunile au vizat lideri locali responsabili de abuzurile asupra etnicilor uiguri în regiunea chineză Xinjuang. În replică, Beijingul a impus sancţiuni împotriva mai multor parlamentari europeni şi universitari. Foto: Digi 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here