„Enescu va fi una dintre marile descoperiri ale secolului al XXI-lea. Enescu a fost cel care mi-a aprins imaginaţia, deschizându-mi o perspectivă în tumultul și măreţia lui Bach. Enescu va rămâne pentru mine absolutul prin care eu îi judec pe alţii”.Sir Yehudi Menuhin.
În urmă cu 68 de ani, la iniţiativa dirijorului George Georgescu, a fost organizată la București prima ediţie a Festivalului și Concursului Internaţional George Enescu. Acest Festival s-a dorit a fi nu numai un semn al recunoașterii geniului enescian, dar și un omagiu adus vieţii și creaţiei sale.
De-a lungul primelor ediţii, pe scena Festivalului s-au reunit prestigioase nume ale muzicii mondiale dintre care menţionăm pe Lordul Yehudi Menuhin, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan sau David Oïstrakh.
Cu ocazia celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu, Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulație vineri, 28 august 2026, emisiunea de mărci poștale Concursul George Enescu. Muzicieni celebri: George Enescu, Sergiu Celibidache și Yehudi Menuhin. Emisiunea, ce are în componență trei mărci poștale, un plic „prima zi” și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat, reprezintă un omagiu adus celor trei personalități care și-au pus amprenta genialității pe muzica clasică universală.
George Enescu, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 16 lei, s-a născut la 19 august 1881 în Liveni, Botoșani. Este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor.
A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani. Între anii 1888 – 1894 a fost elev la Conservatorul din Viena, apoi și-a continuat studiile la Conservatorul din Paris (1895 – 1899).
Debutul său componistic a avut loc în data de 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1. Creația enesciană constă în 33 de lucrări cu număr de opus ce acoperă toate genurile muzicale, culminând cu Opera Oedip. Compusă pe un libret de Edmond Fleg, ea a fost prezentată la Opera Mare din Paris în data de 13 martie 1936, premieră soldată cu un succes răsunător.
Activitatea muzicală a lui George Enescu a fost extrem de intensă, alternând între Bucureşti şi Paris. Muzicianul a susținut numeroase concerte atât în Europa, cât și pe continentul american. Referitor la cariera sa pedagogică, se poate afirma că el a influențat un număr semnificativ de interpreți. În calitate de profesor, George Enescu i-a avut ca discipoli pe violoniștii Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Ivry Gitlis și Arthur Grumiaux.
Stins din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, George Enescu este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.
Yehudi Menuhin, reprezentat pe marca poștală cu valoarea nominală de 7 lei, s-a născut s-a născut la 22 aprilie 1916 în New York, SUA, dintr-o familie de evrei. A fost una dintre cele mai mari personalități muzicale ale secolului al XX-lea și elevul iubit al lui George Enescu. A trecut la cele veșnice la 12 martie 1999, la Berlin, la vârsta de 83 de ani, în plină putere creatoare, într-un moment în care avea, încă, multe planuri ambiţioase de îndeplinit și un program bine conturat până în anul 2003, inclusiv președinţia de onoare a Festivalului Enescu din anul 2001.
Întâlnirea dintre Enescu și Menuhin a avut loc în anul 1927, când tânărul violonist, considerat deja un copil-minune, avea doar 11 ani. Impresionat de talentul său, Enescu a acceptat să îi devină profesor și mentor. Lecțiile desfășurate la Paris și la Sinaia, la Vila Luminiș, au depășit sfera tehnicii instrumentale, transformându-se într-o adevărată inițiere în profunzimea artei muzicale. Enescu i-a insuflat discipolului său convingerea că muzica trebuie înțeleasă și trăită cu sensibilitate și autenticitate.
Despre elevul său, Maestrul afirma: „Fusese un adevărat virtuoz deja la vârsta de 12 ani; la 15, era un artist matur. Mai încolo, nu mai aveam ce vorbi decât despre profunzimile stilului. Cred că… pot fi mândru de el.” În același spirit, Enescu mărturisea: „L-am învățat că arta adevărată vine din interior, nu din exterior.”
Pentru Yehudi Menuhin, George Enescu a rămas figura fundamentală a formării sale artistice și umane. Violonistul a recunoscut în repetate rânduri influența decisivă a mentorului său, afirmând: „Enescu a fost cel mai mare profesor pe care l-am avut vreodată și una dintre cele mai profunde influențe din viața mea.” Tot el avea să spună: „Enescu va fi una dintre marile descoperiri ale secolului al XXI-lea (…) Enescu va rămâne pentru mine Absolutul prin care îi judec pe alții.”
La 28 iunie 1912, în orașul Roman, se năștea Sergiu Celibidache (imaginea ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei), cel care avea să transforme gestul dirijoral într-o adevărată artă a spiritului. Copil tăcut și contemplativ, descoperă de timpuriu universul sunetelor, iar la numai patru ani începe să cânte la pian. Muzica avea să-i devină, pentru tot restul vieții, limbaj, destin și mod de a înțelege lumea.
Împotriva dorinței tatălui său, care îi pregătise o carieră politică, tânărul Celibidache alege drumul muzicii și pleacă de acasă. Studiază matematica, filozofia și muzica, mai întâi în România, apoi la Paris și Berlin. Aici întâlnește mari profesori ai epocii, urmărește fascinat repetițiile lui Wilhelm Furtwängler și descoperă filosofia Zen, care îi va marca profund felul de a gândi muzica.
În Berlinul devastat de război, printre lipsuri și bombardamente, talentul său începe să strălucească. În 1945, la doar 33 de ani, ajunge la pupitrul Filarmonicii din Berlin, deschizându-și drumul către marile scene ale lumii. Memoria extraordinară, exigența și intensitatea interpretărilor sale îl transformă într-un dirijor inconfundabil.
Pentru Celibidache, muzica nu putea fi păstrată într-o înregistrare. Ea trebuia trăită. Se năștea într-o clipă unică, din întâlnirea dintre sunet, spațiu, orchestră, dirijor și public, apoi dispărea odată cu ultima notă.
Marele dirijor român Sergiu Celibidache a murit la 14 august 1996, la vârsta de 84 de ani, la reședința sa din La Neuville-sur-Essonne, Franța, în apropiere de Paris.
Sergiu Celibidache nu a fost doar un mare dirijor, ci un căutător al sensului ascuns în sunet – un artist pentru care muzica începea acolo unde cuvintele se sfârșeau.
Emisiunea este disponibilă de vineri, 28 august a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/
















