Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), noua instituție creată în baza Hotărârii Guvernului nr. 311/3.04 2025, prin contopirea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) și Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANAMP), a beneficiat de participarea ministrului Mircea Fechet la prima ședință a conducerii agenției.
Conform Deciziei Premierului Marcel Ciolacu, Raluca Giorgiana Dumitrescu a fost numită în funcția de președinte, cu rang de Secretar de Stat, al Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, iar Andra Sabrina Stroe a fost desemnată vicepreședinte, cu rang de subsecretar de Stat, al noii instituții.
„Mă bucur să particip la această primă întâlnire alături de Președintele noii instituții ANMAP. E un semnal pe care vreau să îl transmit, că dincolo de toate lucrurile bune care s-au întâmplat în agenție, trebuie să continuăm să fim eficienți și să ne asigurăm obiectivele așa cum izvorăsc ele din programul de guvernare. Am avut deja o primă discuție cu doamna Președinte Raluca Dumitrescu, în care am pus în discuție principalele obiective ale Ministerului în ceea ce privește agenția. Astfel, mă aștept să tratăm cu prioritate și poate cu mai mult succes decât am făcut-o până acum, PNRR-ul, pentru că este obiectiv de grad zero pentru statul român și pentru Minister, însă, din nefericire, lucrurile avansează destul de greu în unele situații. De asemenea, activitățile care au legătură cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) sunt o altă prioritate a Guvernului și mă aștept să fie tratate cu maximă seriozitate de către ANMAP. În țară sau la București, vreau să înțeleagă toată lumea că suntem o singură agenție și că procesul de comasare a instituțiilor nu se va opri aici. Mă aștept să înțeleagă toată lumea că trebuie să lucrăm pentru același scop, mediul, iar colegii din țară să fie coordonați eficient.”, a declarat Mircea Fechet.
„În perioada imediat următoare, vom organiza agenția astfel încât să răspundă tuturor rigorilor, pentru că este foarte important să ne optimizăm activitatea, la toate nivelurile, prin măsuri și decizii bine fundamentate.” l-a asigurat Raluca Dumitrescu, președintele Agenției Naționale .