Acasă Educatie Conferința de Încheiere a Proiectului PNRAS la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari

Conferința de Încheiere a Proiectului PNRAS la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari

În data de 9 decembrie 2025, la Casa de Cultură din Tunari, a avut loc Conferința de Încheiere a Proiectului PNRAS, proiect finanțat din fonduri europene.

Evenimentul a fost deschis de prof. Coca Codreanu, directorul unității școlare, care a adresat un mesaj de bun venit invitaților, marcând începutul unei conferințe desfășurate într-un cadru festiv și plin de emoție.

Evenimentul propriu-zis a început cu un moment de colinde, susținut de corul coordonat de prof. Mariana Manea, urmat de interpretarea muzicală a elevei Maria Chiriță, care prin voce și sensibilitatea artistică a captivat audiența. Seria momentelor artistice s-a încheiat cu un dans rumba prezentat de Zakieva Amaliia, aducând eleganță, ritm și energie întregului eveniment.

Principalele etape ale principale ale proiectului au fost prezentate de prof. Coca Codreanu, care a evidențiat atât eforturile depuse, cât și rezultatele semnificative obținute pe parcursul celor trei ani de implementare.

Au fost prezenți invitați de seamă, printre care prof. Adriana Stoica, inspector școlar general, și prof. dr. Cristina Petre-Ghiță, inspector general adjunct, inspectorii școlari prof. Rodica Cozma, prof. Cătălina-Luiza Neagu, prof. Corina Mirescu și ing. Gabriel Apostolescu, consilier.

Dimensiunea inovativă a proiectului a fost subliniată prin prezentarea „De la joacă la învățare: Rolul tehnologiei în educația copiilor”, susținută de informaticianul Daniel Munteanu. În completare, elevul Andreas Sebastian Marin a realizat o demonstrație practică utilizând robotul educațional Fable, ilustrând aplicabilitatea tehnologiei în procesul de învățare.

Elevii din ciclul gimnazial au participat la activități interactive alături de consilierul școlar Irina Mihai, fiind însoțiți de profesorii diriginți și contribuind la crearea unei atmosfere dinamice și implicate.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru deosebit, marcând cu succes finalizarea a trei ani de muncă intensă, colaborare și dedicare în implementarea proiectului PNRAS. În final, participanții au împărtășit concluzii, impresii și direcții pentru dezvoltarea viitoare a educației la nivelul comunității noastre, iar elevii au fost premiați cu rucsacuri echipate complet.

Despre proiect

Proiectul PNRAS implementat în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Tunari a fost conceput ca răspuns la nevoile reale ale elevilor și ale comunității școlare. În contextul provocărilor actuale din educație – diferențe de performanță, acces inegal la resurse digitale, riscuri de abandon și dificultăți de adaptare școlară – a devenit necesară o intervenție amplă, coerentă și sustenabilă.

Acest proiect și-a propus modernizarea procesului educațional, sprijinirea elevilor vulnerabili și crearea unui mediu școlar mai incluziv, mai motivant și mai bine echipat pentru provocările viitorului. Prin activități educaționale, culturale, sportive și prin dotări esențiale, proiectul contribuie la reducerea decalajelor, la creșterea participării școlare și la dezvoltarea competențelor necesare unei educații de calitate.

Unul dintre obiectivele proiectului a fost prevenirea abandonului școlar prin sprijin suplimentar pentru elevii cu dificultăți, prin exerciții practice și explicații pe înțelesul tuturor, prin grupuri mici pentru învățare eficientă şi prin creșterea rezultatelor la evaluări. Proiectul a mai avut ca obiective reducerea absenteismului, îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor din ciclul gimnazial şi digitalizarea procesului educational din cadrul Şcolii Gimnaziale nr.1 Tunari.

Grupul ţintă al proiectului au fost elevii clasele V-VIII. Număr elevi incluși, pentru anul I  a fost de 152 elevi din care 73  cu risc de abandon școlar;  pentru anul II a fost de 117 elevi din care 37 cu risc de abandon școlar; pentru anul III a fost de 215 elevi din care 25 cu risc de abandon școlar), sesizându-se astfel o reducerii riscului de abandon şcolar la nivelul unității de învățământ.

După implementarea proiectului la nivelul Şcolii Gimnaziale nr.1 Tunari s-a efectuat dotarea completă a 2 laboratoare (CDI și TIC) cu echipamente performante, mobilier modern, laptopuri, tehnologie digitală actualizată și platformă educațională pentru managementul școlarității, amenajarea a 8 clase cu sisteme audio și mobilier ergonomic (cuiere, dulapuri), creșterea accesului la resurse digitale pentru predare, evaluare și învățare personalizată, implementarea activităților remediale la Limba română, Matematică și TIC, cu sprijin individualizat, derularea activităților de consiliere, orientare și mentorare pentru elevii aflați în risc, organizarea activităților sportive, culturale și excursiilor tematice cu impact educativ și social, cât şi creșterea implicării elevilor și îmbunătățirea motivației pentru participarea la cursuri.

Laboratorul de TIC a fost dotat cu un Robot modular utilizat pentru dezvoltarea competențelor digitale și STEM, car va fi integrat în activitățile desfășurate în laboratorul TIC. De asemenea, în cadrul proiectului au fost organizate și activităţi sportive, activităţi de consiliere şcolară, activităţi remediale la Limba română, matematică şi TIC, activităţi cultural artistice, activităţi de formare a cadrelor didactice și excursii la Sinaia, Predeal şi Curtea de Argeş.