Acasă Educatie Construim amintiri frumoase

Construim amintiri frumoase

DISTRIBUIȚI

Motto – ”  Zâmbete, joacă, veselie, culoare, petrecere și multă iubire, așa sărbătorim copilăria !”

Ziua de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, este un prilej de bucurie și sărbătore pentru toți preșcolarii, fiind una dintre cele mai așteptate sărbători din an, iar la grupa mică o vom transforma într-un prilej de bucurie.

Cu toții ne dorim ca cei mici să aibă o zi specială, plină de surprize, zâmbete, jocuri ale copilăriei, muzică și voie bună. Este ziua în care le celebrăm curiozitatea, inocența, bucuria și sunt înconjurați de oameni speciali, doamnele educatoare.

Cu toată bunătatea, iubirea și răbdarea de care dăm dovadă, zi de zi, oferim celor mici siguranța de care ei au nevoie atunci când sunt în afara mediului familial. Cu această ocazie specială pentru copiii din întreaga lume și noi ne dorim să petrecem momente deosebite împreună, astfel, ne-am gândit, am reflectat și am decis să le oferim o zi de neuitat.

Începem ziua cu zâmbete și urări de ”La mulți ani, copile drag!”, cu îmbrățișări calde și pupici dulci. Încă de la intrarea în sala de grupă, preșcolarii îmbrăcați în costumele preferate și inspirate din desene animate și povești,  sunt întâmpinați cu muzică veselă și cu decorul  pregătit ca într-o lume de basm, cu măști, baloane colorate, ghirlande agățate ici-colo și lucrări realizate de ei în cursul anului. Măsuțele sunt pregătite pentru atelierele creative, unde cei mici își vor pune talentul și imaginația în funcțiune. Atmosfera de sărbătoare se simte în fiecare colțișor al sălii de grupă, astfel cei mici vor putea explora rând pe rând câte un centru tematic. Activitățile se vor desfășura într-un mod relaxant, armonios și adaptat vârstei.  Primul colț tematic:” Carnavalul vesel”- picturi pe față ( cei mici vor fi pictați de doamna);  vor avea și ”Colțul cu fotografii” pentru fotografii haioase, ce le vor rămâne ca amintiri peste ani.

Un alt colț tematic va fi dedicat unui tablou cu palmele tuturor preșcolarilor, înmuiate în acuarele colorate diferit, denumit” Lumea copilăriei”.

Cel mai interesant moment distractiv va fi cel în care vom organiza o mică vânătoare de”Comori”; această vânătoare v-a conține indicii vizuale simple, precum imagini sugestive (steluțe, fluturași, desene) pentru a le ghida calea spre”Comoară”- la finalul traseului, aceștia vor descoperi o cutie cu surprize pentru fiecare. Această cutie conține mici jucării, stickere cu persoanje preferate, dulciuri.

Fiecare activitate propusă pentru această zi specială, a fost gândită cu atenție, astfel încât cei mici să coopereze, să le stimuleze imaginația, să își devolte motricitatea, fără a lipsi componența ludică esențială la această vârstă fragedă.

La finalul zilei, fiecare copil primește o diplomă simbolică,” COPIL MINUNAT”, alături de o surpriză (cărticele de colorat); din programul zilei nu vor lipsi gustările speciale cu fructe, prăjituri de casă, sucuri naturale, toate pregătite cu grijă și adaptate nevoilor nutriționale .

Prin aceste activități deosebite dedicate celor mici de 1 Iunie, ne propunem nu doar să sărbătorim copilăria, ci și să construim amintiri frumoase, ce vor dăinui în inimile și sufletele lor peste ani și ani. Bucuria de pe chipul tuturor copiilor în această zi magică de 1 Iunie, ne face nouă ziua mai frumoasă și ne simțim împlinite atunci când știm că putem oferi acestor inimi de copii șansa de a crește armonios, de a se dezvolta așa cum ne dorim.

Cu siguranță își vor aminti cu plăcere de aceste momente frumoase petrecute la grădiniță și nu le vor uita ușor. Grădinița fiind locul unde au avut ocazia să fie mereu în centrul atenției, să se exprime deschis, fără teamă, unde au fost iubiți, apreciați și unde ușa le va fi mereu deschisă pentru a-și revedea”Doamna educatoare”, cea care le-a fost ca o mamă de-a lungul celor 3 ani petrecuți în grădiniță și unde vor fi mereu bineveniți pentru a depăna amintiri frumoase din frageda copilărie. –Alina Maria Dorr, profesor pentru Educație Timpurie, Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari

1 COMENTARIU

  1. […] Motto – ”  Zâmbete, joacă, veselie, culoare, petrecere și multă iubire, așa sărbătorim copilăria !” Ziua de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, este un prilej de bucurie și sărbătore pentru toți preșcolarii, fiind una dintre cele mai așteptate sărbători din an, iar la grupa mică o vom transforma într-un prilej de bucurie. Cu toții […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here