Acasă Economie Consultări pentru aplicarea la nivel național a Regulamentului european pentru asigurarea aprovizionării...

Consultări pentru aplicarea la nivel național a Regulamentului european pentru asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice

DISTRIBUIȚI

Alina Jalea, consilier de stat pentru tranziție energetică și schimbări climatice în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a coordonat o reuniune pentru punerea în aplicare la nivel național a Regulamentului UE 2024/1252 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de instituire a unui cadru pentru asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice.

Consultările au drept scop pregătirea aplicării coordonate la nivel național a acestui Regulament european, prin identificarea autorităților cu atribuții în domeniu și a responsabilităților ce le revin.

Pentru a facilita procesul de aplicare și a oferi susținere sectoarelor economice românești, vor fi elaborate și supuse aprobării norme de aplicare ale Regulamentului UE 2024/1252.

Regulamentul european privind materiile prime critice, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în data de 3 mai 2024, are ca obiectiv aprovizionarea diversificată, sigură și durabilă cu materii prime critice pentru industria UE, materii prime esențiale pentru sectoarele strategice, inclusiv tehnologiile curate, industria digitală, de apărare și industria aerospațială. De asemenea, Regulamentul creează un cadru pentru selectarea și implementarea proiectelor strategice care pot beneficia de condiții favorabile de autorizare și finanțare. Stabilește cerințele naționale pentru dezvoltarea programelor de explorare geologică în Europa, cu scopul de a crește capacitățile de extracție, procesare și reciclare a materiilor prime critice în UE.

În luna mai 2024, Comisia Europeană a lansat primul apel pentru propuneri de proiecte strategice. România a depus nouă proiecte.

1 COMENTARIU

  1. […] Alina Jalea, consilier de stat pentru tranziție energetică și schimbări climatice în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a coordonat o reuniune pentru punerea în aplicare la nivel național a Regulamentului UE 2024/1252 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de instituire a unui cadru pentru asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice. […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here