Acasă Social Consumatorii de gaze somați în iarnă să plătească prețuri exorbitante

Consumatorii de gaze somați în iarnă să plătească prețuri exorbitante

DISTRIBUIȚI

În timp ce autoritățile discută despre măsuri de protejare a consumatorilor prin acordarea unor subvenții consumatorului sau furnizorului (plafonarea prețului cu subvenționarea furnizorului), furnizorii notifică consumatorii să plătească prețuri exorbitante. O notificare recentă a unui furnizor prezintă prețul pe care trebuie să-l achite consumatorul, începând cu luna noiembrie 2021, respectiv 900 lei/MWh, adică o creșetere de preț de de 741% față de anul trecut.

O astfel de abordare denotă o dată în plus faptul, că modul în care se dorește protejarea consumatorilor în România trebuie atent analizată, deaorece atât subvenționarea consumatorilor, cât și plafonarea (în fapt subvenționarea furnizorilor), pot să nu-și atingă scopul.

În situația în care furnizorii cresc prețul, la valori precum cele cuprinse în notificarea prezentată, în cazul subvenției de 25% pentru consumator reprezintă un ajutor nesemnificativ, spre exemplu: un consumator care plătea anul trecut 107 lei/MWh, respectiv 500 lei/luna (TVA inclusă), dacă – atenție doar dacă este consumator casnic și consumă 1.000 mc/sezon rece 2021/2022 (într-o iarnă grea puțini se vor încadra în această limită) – urmează să achite lunar pentru gaze la un preț de 900 lei/MWh, suma de 4.205 lei/luna, din care statul îi va compensa 1.051 lei/luna, adică îi rămâne de plată 3153 lei/lună (o creștere de 620% a costului lunar cu gazele),

În cazul plafonarii prețului cu subvenția furnizorului, pentru plata diferenței între prețul de achiziție și prețul de vânzare al furnizorului, plecând de la declarația furnizorului că achită 715 lei/MWh pentru gazele achiziționate, iar prețul plafonat este la 135 lei/MWh, înseamnă că statul trebuie să-i achite furnizorului 580 lei/Mwh, respectiv pentru o factura de 500 lei/luna la gaze ar trebui să-i achite furnizorului 2.277 lei/lună. Dacă ne gândim că într-o lună de iarnă consumul României pentru consumatorii casnici care ar beneficia de aceste condiții este de 0,5 mld mc, suma care trebuie să o scoată statul din buzunar ar fi de 0,6 mld euro/lună, la o diferență de preț achiziție-vânzare de 580 lei/MWh.

Prețurile de 700- 900 lei/MWh la gazele naturale au apărut în piață după planurile autorităților de reducere a impactului creșterii prețului la gaze și electricitate pentru consumatori, aspect care demonstrează că orice acțiune, are o reacțiune în teren. Realizarea unui Plan de Măsuri de Urgenâă Energetică, propus de Asociația Energia Intetligentă în luna iulie 2021 avea ca și scop tocmai realizarea unui set de măsuri care să plece de la cauzele care a determinat ca prețurile să crească și mai ales de la faptul că măsurile trebuiau applicate progresiv, urmărind modul în care dau rezultate și intervenind imediat atunci când acele măsuri nu dau rezultate prin lansarea de noi măsuri sau adaptândule pe cele existente. Aste se putea face, într-o perioadă în care timpul nu era o problemă (adică în lunile iulie – septembrie 2021). Dorința de a încasa bani în acea perioadă la buget, din aceste creșteri de preț la energie, de la consumatori, a făcut să nu se întreprindă nimic și să ne găsim astăzi în această situație.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here