Acasă Social Consumul abuziv de medicamente, o ameninţare pentru tânăra generaţie

Consumul abuziv de medicamente, o ameninţare pentru tânăra generaţie

DISTRIBUIȚI

Astăzi, 22 februarie a.c., la sediul Agenţiei Naţionale Antidrog, a avut loc o întâlnire cu tema ,,Consumul abuziv de medicamente, o ameninţare pentru tânăra generaţie”, la care au participat reprezentanţi ai principalelor instituţii publice şi organizaţii profesionale, cu atribuţii în domeniu.

Consumul produselor farmaceutice în scopuri non-medicale este considerat la nivel global drept o problemă majoră, care trebuie monitorizată. Aici sunt incluse utilizarea de medicamente fără prescripţie medicală, pentru o perioadă mai lungă sau în scopuri diferite decât cele prescrise, medicamente obţinute ilegal sau sub pretexte false.

De altfel, cel mai recent Raport Naţional privind situaţia drogurilor al Agenţiei Naţionale Antidrog, pe anul 2022, reliefează faptul că, 23,8% din cazurile de urgenţă înregistrate la nivel naţional au fost cauzate de consumul de medicamente.

În acest context, specialiştii în domeniu, care au reprezentat principalele instituţii publice şi organizaţii profesionale, cu atribuţii în domeniu (Ministerul Sănătăţii, Centrul de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, Colegiul Farmaciştilor din România,  Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie, Ministerul Educaţiei, Asociaţia Română de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesii Asociate, Asociaţia Română a Producătorilor de Medicamente fără Prescripţie, Asociaţia Română a Producătorilor de Medicamente fără Prescripţie, Suplimente Alimentare şi Dispozitive Medicale, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ,,Grigore Alexandrescu” – Secţia Clinică Terapie Intensivă-Toxicologie, Spitalul Clinic de Urgenţa Bucureşti – Secţia de Toxicologie Clinică) au identificat o serie de măsuri ce vor fi aplicate în perioada următoare, cum ar fi: monitorizarea cazurilor pentru a putea veni cu răspunsuri adecvate situaţiei constatate, formarea practicienilor în domeniu, identificarea celor mai bune formule în vederea descurajării utilizării non-medicale a medicamentelor, colaborarea interinstituţională în vederea creşterii gradului de conştientizare a populaţiei generale, precum şi promovarea de bune practici clinice.

 

2 COMENTARII

  1. […] Astăzi, 22 februarie a.c., la sediul Agenţiei Naţionale Antidrog, a avut loc o întâlnire cu tema ,,Consumul abuziv de medicamente, o ameninţare pentru tânăra generaţie”, la care au participat reprezentanţi ai principalelor instituţii publice şi organizaţii profesionale, cu atribuţii în domeniu. Consumul produselor farmaceutice în scopuri non-medicale este considerat la nivel global drept o problemă […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here