Acasă Interne Container cu ţigări nedeclarate, descoperit în Portul Constanţa

Container cu ţigări nedeclarate, descoperit în Portul Constanţa

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Combaterea Criminalităţii Organizate Porturi Maritime (S.C.C.O.P.M.) al Inspectoratului General al Poliţiei Române şi cei ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au confiscat peste 240.000 pachete cu ţigări nedeclarate aflate într-un container.  Firma de comisionar vamal a recurs la această metodă pentru a nu plăti garanția pentru tranzit vamal în cuantum de peste 13.000.000 lei.

În data de 16.04.2021, în urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud și Serviciului Combaterea Criminalităţii Organizate Porturi Maritime (S.C.C.O.P.M.) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat un control fizic comun asupra unui container, sosit din Rusia pentru o firmă din R. Moldova.

Conform datelor declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, containerul conţinea 4.920 pachete cu ţigări, pentru care a fost calculată o garanție pentru tranzit vamal în cuantum de 266.371 lei.

În urma verificărilor s-a stabilit că documentele prezentate nu corespund cu realitatea, în fapt fiind descoperită cantitatea totală de 246.000 pachete de ţigări pentru care garanţia vamală s-ar fi ridicat la peste 13.000.000 lei. Întreaga cantitate nedeclarată (241.080 pachete cu ţigări), în valoare de 3.857.280 lei,  a fost ridicată în vederea confiscării şi introducerii acesteia în camera de corpuri delicte a Gărzii de Coastă.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de acte nereale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 4 =