În noaptea de 24 spre 25 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, împreună cu polițiștii rutieri de la subunitățile din teritoriu au acționat în cadrul operațiunii „Blocada, în intervalul orar 22:00-02:00, pe drumurile publice din județul Ilfov.
Activitățile s-au desfășurat în principal pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive precum și a persoanelor care nu respectă regimul legal de viteză.
La activități au participat și echipaje chinotehnice, precum și polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale Ilfov, care au asigurat sprijin polițiștilor rutieri, potrivit competențelor ce le revin.
Politiștii au verificat documentele personale, cât și pe cele ale autovehiculelor, iar conducătorii auto au fost testați cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor care au consumat alcool ori substanțe psihoactive înainte de a urca la volan.
În urma neregulilor constatate polițiștii rutieri din Ilfov au aplicat 122 de
sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002.
De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 8 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.
Așadar, polițiștii rutieri din Ilfov au oprit mai multe autovehicule astfel că, polițiștii rutieri din Măgurele au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism, care circula în orașul Măgurele, însă conducătorul acestuia nu a oprit la semnalele polițiștilor rutieri.
Imediat, polițiștii rutieri din Magurele au procedat la urmărirea acestuia, reușind interceptarea autoturismului și imobilizarea conducătorului auto, respectiv un bărbat în vârstă de 22 de ani.
În urma verificărilor a rezultat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, la testarea cu aparatele din dotare, au reieșit indicii cu privire la prezența în organism a unei substanțe psihoactive, precum și valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care, bărbatul a fost condus la o unitate medicală din București, însă a refuzat prelevarea de probe biologice.
În cauză, polițiști au deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și refuz de recoltare probe biologice.
De asemenea, polițiștii rutieri din Bragadiru au oprit în localitatea Ciorogârla un autoturism, iar la testarea conducătorului auto cu aparatele din dotare, au reieșit indicii cu privire prezența în organism a două substanțe psihoactive.
În cauză, polițiștii au deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Pe Bulevardul Pipera-Tunari, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au oprit un autovehicul, iar la testarea conducătorului auto cu aparate din dotare au reieșit indicii cu privire la prezența în organism a unei substanțe psihoactive.
Și în aceste două cazuri, cei 2 bărbații au fost conduși la spital, unde le-au fost prelevate probe biologice, în cauză fiind deschise două dosare penale, pentru consumul de substanțe psihoactive.
Polițiștii din Chitila au oprit un autovehicul în localitatea Chiajna, iar în urma verificărilor au constatat faptul că, bărbatul care se afla la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Și în acest caz, polițiștii au deschis dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Acțiunile polițiștilor rutieri vor continua și în perioada următoare, pentru siguranța traficului rutier.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Polițiștii rutieri din județul Ilfov au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, au reținut opt permise de conducere și au retras șapte certificate de înmatriculare în urma controalelor desfășurate noaptea trecută, în cadrul operațiunii intitulate „Blocada”. Polițiștii rutieri din județul Ilfov au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, au reținut opt permise de conducere și au retras […] Citeste mai mult […]