Acasă Economie Control Antifraudă la grupul de firme deținute de proprietarii unui post TV

Control Antifraudă la grupul de firme deținute de proprietarii unui post TV

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (D.G.A.F.) din cadrul ANAF derulează o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează societăți care activează în domeniul serviciilor de protecție și pază. Printre societățile analizate a fost identificată o societate care deși avea declarată activitate în domeniul serviciilor de protecție și pază, în fapt activitatea principală consta în achiziția și prestarea de ”servicii de promovare”, pe circuit fiind implicată și o societate media, anunță ANAF.

Din datele disponibile s-a constatat că societatea media face parte dintr-un grup de peste 70 de societăți comerciale cu activități în domeniul serviciilor de analiză de piață și sondării opiniei publice și publicității. Majoritatea acestor societăți au administratori comuni, persoane fizice care au calitatea de rude până la gradul al III-lea, se află în relații de afinitate sau exercită control (prin calitatea deținută în anumite firme).

Astfel, datele ANAF au arătat că societățile din cadrul grupului înregistrează un cuantum al datoriilor la bugetul de stat de peste 259 mil. lei, în cvasitotalitatea lor arierate.

Din analiza preliminară efectuată asupra grupului de companii au reieșit indicii relevante privind existența unui comportament susceptibil să prejudicieze bugetul de stat, prin implementarea unui mecanism de tranzacții intragrup. Aceste operațiuni prezintă elemente care sugerează un caracter artificial, fiind aparent lipsite de substanță economică și de o justificare comercială reală, ceea ce ridică suspiciuni cu privire la scopul lor.

Ca o caracteristică generală, la nivelul tuturor societăților din grup, analiza ANAF relevă un comportament economic atipic. Ca practică, societățile din același grup, cu comportamente similare, mențin un nivel aparent de profitabilitate, însă acesta este compensat integral de pierderile înregistrate, astfel încât, în final, deși raportează profit (uneori chiar după deschiderea procedurii de faliment), nu achită obligații fiscale către bugetul de stat.

Recuperări parțiale și verificări în desfășurare

În data de 10 martie 2026, în contextul controlului realizat de ANAF, s-au constatat obligații fiscale restante aferente impozitelor și taxelor cu reținere la sursă, suma totală datorată depășind 8 mil. lei. Ca urmare a acțiunilor de control, o parte din obligațiile aferente taxelor reținute de la salariați, în cuantum de aproximativ 6 mil. lei, a fost achitată indirect, prin intermediul unei societăți din același grup, fapt ce confirmă legăturile operaționale între entitățile grupului.

Până în prezent, firmele verificate nu au pus la dispoziția organelor fiscale toate documentele necesare pentru clarificarea situației fiscale, respectiv contracte, tranzacții și documente justificative care să ateste realitatea și materialitatea operațiunilor economice.

Extinderea controalelor pe întreg lanțul de societăți

Investigația în curs se numără printre cele mai complexe acțiuni derulate de ANAF în ultimul an, atât prin amploarea sumelor analizate, cât și prin diversitatea operațiunilor verificate. Controlul este în desfășurare.

Deși ANAF nu indică direct postul de televiziune vizat de controale, în presa central se face referire la Realitatea Plus.