Acasă Interne Control coordonat RO-MD, pentru șase luni, în PTF Albița

Control coordonat RO-MD, pentru șase luni, în PTF Albița

DISTRIBUIȚI

România și Rep. Moldova au încheiat joi, 9 februarie a.c., pentru o perioadă de șase luni, un Acord privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Albița (România) – Leușeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România. Acordul vizează simplificarea controlului la frontieră, creșterea capacității de a depista infracțiuni, dar și alinierea procedurilor și a legislației Rep. Moldova la standardele UE, respectiv la standardele Schengen, prin procesarea cât mai rapidă a fluxurilor de persoane și mijloace de transport.

Astfel controlul coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor care trec frontiera de stat prin punctul de trecere de la Albița va fi implementat pe teritoriul României. Controlul coordonat presupune controlul la trecerea frontierei efectuat separat de către personalul de control al statului de ieșire (Republica Moldova) urmat consecutiv de personalul statului de intrare (România), efectuat pe teritoriul unui singur stat. â Polițiile de frontieră din cele două state vor coopera pentru consolidarea sistemului de supraveghere a frontierei de stat și vor asigura schimbul operativ de informații în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere prin acțiuni de patrulare în comun.

Prelungirea acordului va putea fi făcută pe cale diplomatică, după evaluarea în comun a rezultatelor sistemului de control. Din motive de securitate națională, de ordine publică ori de sănătate publică aplicarea Acordului poate fi suspendată temporar, în totalitate sau parțial, de oricare dintre părți.

  Lungimea frontierei dintre România și Rep. Moldova este de aproximativ 681 km, fiind operaționalizate șase puncte de trecere a frontierei de stat deschise traficului internațional.

 Anul trecut, punctele de trecere de la granița cu Rep. Moldova au fost tranzitate de peste 9 milioane de persoane, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire. Dintre acestea, 3,6 milioane de persoane au trecut prin PTF Albița.

 Totodată, în 2022, au trecut frontiera româno-moldoveană peste 2,8 milioane de mijloace de transport, dintre care aproape 500.000 au fost camioane, pe ambele sensuri de deplasare.

 Având în vedere faptul că frontiera cu Rep. Moldova este externă a Uniunii Europene la controlul de frontieră participă, pe lângă Poliția de Frontieră, și alte autorități responsabile cu efectuarea de verificări cu privire la traficul de mărfuri dintre cele două state.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here