Acasă Interne Control pe Dunăre

Control pe Dunăre

DISTRIBUIȚI

În perioada 27 ianuarie – 5 februarie 2021, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi, în cooperare cu Autoritatea Navală Română, au organizat 128 de acțiuni și controale, pe Dunăre și în porturile fluviale.

S-a acționat și pentru eliminarea riscurilor ce ar putea să apară în urma constituirii în perioada sezonului de iarnă a parcurilor reci de nave sau a iernaticelor, precum şi pentru luarea măsurilor menite să crească siguranţa acestora.

Polițiștii au verificat modul în care este asigurată şi se execută paza parcurilor reci de nave şi a iernaticelor și modul în care sunt respectate măsurile de siguranţă, de semnalizare, de ordine şi pază stabilite pentru navele aflate în iernaticele de nave sau în parcurile reci de nave.

Totodată, în cadrul acțiunii a fost verificat modul în care este asigurat echipajul minim de siguranţă al navelor aflate la iernatic, în conformitate cu legislația în vigoare.

În perioadă de referință, au fost legitimate 270 de persoane, au fost verificate 12 parcuri reci/iernatice, 195 de nave, 167 de persoane cu atribuții de personal navigant, 30 de persoane însărcinate cu paza navelor  și au fost testate cu aparatul alcooltest 30 de persoane din rândul personalului navigant.

În urma activităţilor, polițiștii au constatat 37 de infracţiuni, dintre care 20 la  Legea nr. 191/2003, privind infracțiunile la regimul transportului naval, 9 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, 4 incriminate de Codul Penal, 2 prevăzute de Legea nr. 107/1996, Legea Apelor și 2 prevăzute de alte legi.

În cadrul activităţii de urmărire penală, sunt cercetate 34 de persoane, dintre care 32 au fost depistate în flagrant delict.

Polițiștii au aplicat 105 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.450 de lei, dintre care 11 prevăzute de H.G. nr. 876/2007, privind contravenţiile la regimul transporturilor navale, 13 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, 15 prevăzute de Legea nr. 61/1991, 47 prevăzute de Legea nr. 55/2020, privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid–19, 12 prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 7 la alte acte normative.

De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 14 unelte de pescuit și 247 de litri de motorină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here