Comisia de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor a respins, marţi, proiectul propus de liberali privind majorarea alocaţiilor pentru copii. Legea a primit aviz negativ în urma celor 11 voturi ale PSD, care s-a opus măririi alocaţiilor pe motiv că nu există fonduri bugetare suficiente. Proiectul a fost respins de Senat, iar decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor. În luna martie, într-un schimb de repici cu presedintele PNL, Alina Gorghiu, prim-ministrul Victor Ponta afirma că alocaţia lunară pentru copii este de 84 de lei. În realitate, alocaţia este 42 de lei, la fel ca in 2009.