Acasă Economie Corina Florentina Preda, purtator de cuvant al AJOFM Ilfov

Corina Florentina Preda, purtator de cuvant al AJOFM Ilfov

DISTRIBUIȚI
Men working in a factory

Ucenicia la locul de muncă

Corina Florentina Preda, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ilfov, ne spune care sunt pașii de urmat pentru angajatorii care doresc să angajeze ucenici.

Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie, pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani și este reglementată Legea nr. 279 /2005.

Angajatorii care doresc să organizeze activităţi de ucenicie au îndatorirea să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, în a căror rază teritorială îşi au sediul, respectiv domiciliul, locurile de muncă vacante care pot fi ocupate prin încheierea de contracte de ucenicie, în termen de 5 zile de la vacantare.

Comunicarea se face prin completarea de către angajator a unui formular tipizat, pus la dispoziție de către A.J.O.F.M. Ilfov.

Contractul de ucenicie

Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular. Este încheiat pe durată determinate, iar în temeiul acestuia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să îi asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale.

Contractul de ucenicie se încheie obligatoriu în formă scrisă, în limba română, şi se înregistrează în termen de 20 de zile la inspectoratul teritorial de muncă judeţean, și de asemenea, și în REVISAL, anterior începerii uceniciei. ncheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului de ucenicie se fac în condiţiile respectării Codului Muncii.

Contractul are următoarele anexe:

– Dispoziţia de repartizare

– Fişa postului

– Contractul de prestări de servicii de formare profesională (în situația în care angajatorul nu este furnizor de formare profesională autorizat)

– Planul de activitate al ucenicului

Clauze specifice contractului de ucenicie:

Pe lângă elementele obligatorii ale contractului individual de muncă, contractul de ucenicie cuprinde şi următoarele clauze referitoare la:

  1. a) denumirea calificării pe care urmează să o dobândească ucenicul;
  2. b) denumirea furnizorului de formare care desfăşoară programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă;
  3. c) numele coordonatorului de ucenicie şi calificarea acestuia (desemnarea coordonatorului revine angajatorului din cadrul personalului propriu);
  4. d) locul/locurile în care se desfăşoară activitatea de formare profesională;
  5. e) durata necesară pregătirii teoretice şi practice prin ucenicie la locul de muncă;
  6. f) obligaţiile suplimentare ale angajatorului;
  7. g) obligaţiile ucenicului;
  8. h) alte clauze, potrivit legii.

Obligațiile părților

Obligaţiile angajatorului sunt:

  1. a) să asigure ucenicului toate drepturile pe care i le conferă un contract de muncă încheiat pe durată determinată proporţional cu timpul lucrat;
  2. b) să asigure ucenicului pregătirea practică necesară calificării în care ucenicul se formează profesional;
  3. c) să asigure ucenicului accesul la pregătirea teoretică şi practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat de calificare profesională a adulţilor, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. d) să asigure finanţarea programului de formare profesională a ucenicului, dacă acest program nu este finanţat din alte surse.

Obligaţiile ucenicului sunt:

  1. a) să desfăşoare activitatea în conformitate cu prevederile contractului de ucenicie;
  2. b) să participe la pregătirea teoretică şi practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat de calificare profesională a adulţilor, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. c) să susţină şi să promoveze examenul de absolvire la terminarea stagiilor de pregătire teoretică şi practică, pentru obţinerea certificatului de calificare profesională.

Coordonatorul de ucenicie

Condiţii ce trebuie îndeplinite de salariatul care are calitatea de coordonator de ucenicie:

  1. a) este calificat pentru practicarea ocupaţiei sau, după caz, a activităţii pentru care se organizează programul de ucenicie;
  2. b) practică ocupaţia sau, după caz, activitatea pentru care se organizează programul de ucenicie;
  3. c) are o experienţă de muncă în ultimii 5 ani din care cel puţin 2 ani în ocupaţia sau, după caz, în activitatea pentru care se organizează ucenicia;
  4. d) nu are cazier judiciar;
  5. e) este apt din punct de vedere fizic şi psihic.

Atribuții:

  1. a) să colaboreze cu furnizorul de formare pentru organizarea formării profesionale a ucenicului;
  2. b) să elaboreze împreună cu furnizorul de formare planul de activitate al ucenicului, pe baza standardului ocupaţional corespunzător ocupaţiei;
  3. c) să îndrume ucenicul şi să supravegheze punerea în aplicare a planului de activitate, prevăzut la lit. b);
  4. d) să elaboreze lunar, pe baza planului de activitate, raportul de monitorizare a planului de activitate al ucenicului.

Durata programului de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă

Durata contractului de ucenicie se stabileşte în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, fără a putea fi mai mică de:

  1. a) 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
  2. b) 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;
  3. c) 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Susţinerea financiară a uceniciei la locul de muncă

Finanţarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se poate realiza din:

– resurse proprii ale angajatorilor;

– sponsorizări ale persoanelor fizice şi/sau juridice;

– fonduri europene structurale și de investiții și fonduri publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj;

– alte surse legale constituite: donaţii, taxe etc.

Angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună, pe toată durata programului de ucenicie (între 12 și 36 luni).

 

Încheierea convenției cu AJOFM Ilfov

 

Pentru acordarea sumelor din bugetul asigurărilor pentru şomaj, angajatorul încheie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data expirării perioadei de probă cuprinse în contractul de ucenicie, o convenţie.

În vederea încheierii convenţiei angajatorii depun următoarele documente:

  1. a) actul de identitate al ucenicului, în copie.
  2. b) contractul de ucenicie, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, în copie.

Convenţia se încheie pentru fiecare contract de ucenicie.

Suma lunară se acordă angajatorilor proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, precum şi pentru perioada concediului anual de odihnă al ucenicului numai dacă angajatorul face dovada implementării planului de activitate a ucenicului pe baza raportului de monitorizare.

Susţinerea şi promovarea examenul de absolvire, pentru obţinerea certificatului de calificare profesională, se realizează în conformitate cu prevederile OG 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Examenul de absolvire a programului de calificare este organizat de comisia de autorizare, în urma căruia, ucenicul primește un Certificat de calificare cu recunoaștere națională.

Persoanele în căutarea unui loc de muncă care doresc să devină ucenici

Înregistrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în evidența AJOFM Ilfov

Pentru a participa la un program de ucenicie, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă trebuie să se înregistreze în baza de date a AJOFM Ilfov, prezentând următoarele documente:

  1. a) actul de identitate, în original şi în copie;
  2. b) actele de studii și de calificare, în original și copie;
  3. c) adeverință medicală din care să rezulte că persoana este aptă de muncă sau are eventuale restricții medicale;

Solicitarea privind participarea la un program de ucenicie

Pentru a beneficia de un program de ucenicie, persoana înregistrată depune la AJOFM Ilfov o cerere. Modelul cererii este standardizat și pus la dispoziție de agenție.

Documentele necesare pentru încheierea contractului de ucenicie

  1. a) actul de identitate, în original şi în copie;
  2. b) certificatul de naştere, în original şi în copie;
  3. c) copii legalizate ale actelor de studii care atestă îndeplinirea condiţiilor de acces la formare profesională prin ucenicie pe nivelurile de calificare prevăzute de legislaţia în vigoare;
  4. d) certificat medical care atestă faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea muncii în care se organizează ucenicia;
  5. e) dispoziţia de repartizare de la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă,
  6. f) în copie, contractul de formare profesională prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Actele în original se restituie titularului.

Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov, la telefon 021.332.37.08/105 sau e-mail: ajofm@if.anofm.ro.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here