Corpul de Control al premierului a început controale în toate instituțiile publice, fiind vizate toate programele informatice cumpărate în ultimii trei ani. Controlul are loc în condițiile în care, în urmă cu mai puțin de o lună, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, sesiza DNA în legătură cu achiziția de softuri pentru gestionarea fondurilor europene.
În urma acestei sesizări, și Corpul de control al premierului s-a autosesizat și a demarat un control nu doar pentru acea categorie de softuri, ci la toate softurile achiziționate din bani publici. Sunt controlate prețurile la care au fost cumpărate aceste programe informatice, modul în care au fost achiziționate, dacă a existat trafic de influență, dacă au fost respectate procedurile de achiziție. Vor fi verificate, de asemenea, caietele de sarcini pentru achiziții. Vor fi verificate achizițiile de softuri din toate instituțiile publice din țară, inclusiv cele făcute la guvern și la ministere, anunță Digi24.