Acasă Economie COTAR vrea capul lui Șova

COTAR vrea capul lui Șova

DISTRIBUIȚI

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a fost chemată joi dimineață, la orele 10.00, la o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Lucian Șova, însă nu a trimis nicio delegație. Ba mai mult, a cerut demisia de onoare a ministrului ”pentru că nu a reușit să-și îndeplinească atribuțiile, de la preluarea mandatului, până în present”.

“Nu înțelegem de ce ne cheamă abia acum actualul ministru Lucian Șova, al cărui minut de muncă este foarte scump. S-a gândit să cheme reprezentanții COTAR la discuții tot pe marginea modificărilor pe care domnia sa le dorește a fi aduse în continuare la OMT 980/2011. Din păcate, ne vedem nevoiți să-i prezentăm domnului Șova un refuz categoric pentru acest dialog tardiv. Actualul ministru nu a făcut decât să mintă transportatorii rutieri de persoane, de la preluarea mandatului. A venit cu aceste modificări – probabil ale unor grupuri de interese -, punându-ne în imposibilitatea de a ne pregăti pentru atribuirea din martie 2019. Toate modificările solicitate acum sunt tardive. Rămânem consecvenți și îi cerem în continuare retragerea acestui proiect de Ordin de ministru, odată cu demisia”.

”Ministrul Lucian Șova s-a remarcat prin patru lucruri, de la preluarea mandatului: 1. lipsa totală de comunicare cu transportatorii rutieri autorizați; 2. continuarea susținerii pirateriei, prin menținerea modificărilor legislative pe care le-a introdus în 2015; 3. măsurile luate împotriva transportatorilor și 4. promovarea activității neautorizate și nelicențiate de transport rutier. Haosul creat de actualul ministru pe piața de transport persoane a-nceput încă din 2015, când a introdus sintagmele „în mod repetat” și în „în mod permanent” în Legea 38/2003, astfel încât cei care fac transport neautorizat să nu mai poată fi sancționați, dacă sunt prinși în trafic. Acum, ministrul a scos din din joben un ordin prin care se modifică regulile de atribuire a licențelor de transport rutier de persoane, fără să existe un studiu la nivelul întregii țări, privind nevoile de deplasare ale oamenilor, document care ar trebuie să stea la baza unui program de transport pentru deschiderea pieței de transport din România.

Liberalizarea și reglementarea pieței de transport de persoane trebuie să fie reglementate prin lege, nu printr-un ordin. În funcție de negocierile din perioada următoare, membrii COTAR vor decide dacă in perioda urmatoare vor relua protestele în stradă. După cel mai mare scandal din ultimii ani în transportul rutier de persoane, ordinul 980/2011, varianta îmbunătățită, documentul ce stabilește soarta unei piețe de peste 400 milioane euro/an, a rămas pe biroul ministrului Transporturilor, Lucian Șova. Transportul public de persoane a ajuns la ruleta rusească a ministrului Transporturilor, Lucian Șova. Ministrul își asumă acest ordin, dar nicio Direcție de specialitate din Ministerului Transporturilor nu s-a angajat să întocmească acest document. Negocierile au rămas fără niciun răspuns, în acest sens, am transmis o adresă către premierul Viorica Dăncilă, așteptăm hotărarea domniei sale. În urma acestui ordin se va distruge o piață de sute de milioane euro, în favoarea unor companii din afara României. Întrebarea la care, până în prezent, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, nu a reușit să răspundă, rămâne: Ce se va întâmpla cu Ordinul 980/2011, asumat doar de ministrul Lucian Șova, fără o strategie în domeniu, astfel încât operatorii de transport să își pregatească din timp investițiile în flotele auto?”, se arată într-un comunicat de presă al COTAR.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here