Guvernul introduce noi măsuri pentru reducerea consumului de pungi din plastic: eco-taxa pentru pungi din plastic a crescut de la 0,10 lei la 0,15 lei; se va aplica tuturor tipurilor de astfel de produse, indiferent de formă sau grosime; se exceptează cele biodegradabile și compostabile; au fost introduse și alte măsuri pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor.
În ședința de Guvern de marți, 25 iunie, Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu și a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje. Una dintre principalele modificări se referă la majorarea cuantumului eco-taxei pentru pungile din plastic de la 0,10 lei, cât este în prezent, la 0,15 lei.
”Această măsură este una esențială pentru reducerea consumului de pungi de plastic, produse care au un impact devastator asupra mediului, la nivel planetar. Iată că, dacă anul trecut am interzis pungile din plastic subțire cu mâner, acum venim cu măsuri noi pentru a determina comercianții și populația să aleagă măsuri alternative. Sunt vizate, în primul rând, acele pungi din plastic foarte subțire fără mâner, pe care le găsim disponibile gratuit, de obicei, la raioanele de fructe și legume, si pe care, ulterior, le reîntâlnim în natură. Nu putem asista pasivi la distrugerea ecosistemelor și trebuie, deci, să acționăm”, a declarat Grațiela Gavrilescu, viceprim-ministru și ministrul Mediului.
În afară de creșterea cuantumului eco-taxei, noile prevederi obligă taxarea oricărui tip de pungi din plastic, indiferent de grosimea sau forma lor. Sunt exceptate de la plată alternativele ecologice (biodegradabile și compostabile), ca de exemplu produse din amidon sau celuloză, care respectă standardul SR EN 13432:2002.
O noutate importantă vizează unitățile administrativ-teritoriale care nu au organizat serviciul public de salubrizare. Astfel, s-a propus un sistem de impunere, în acord cu evoluția indicatorilor de generare a deșeurilor municipale (kg/locuitori/zi) prevăzuți în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor pentru anii 2019 și 2020, care au fost multiplicați cu numărul de zile calendaristice din anul de raportare. Unitățile administrativ-teritoriale care nu au organizat serviciul public de salubrizare vor plăti contribuția de 50 lei/tonă pentru întreaga cantitate de deșeuri municipale estimate ca fiind generate potrivit indicilor prevăzuți în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, respectiv de 233 kg/locuitor/an în mediul urban și 105 kg/locuitor/an în mediul rural. Această măsură va conduce la stimularea organizării serviciului de colectare la nivelul U.A.T.-urilor pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului anual de reducere a cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare din deșeurile municipale.
În plus, actul normativ prevede modificarea contribuției de la 3% la 2% aferentă veniturilor obţinute de deținătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică, realizate din vânzarea tuturor deșeurilor.