Acasă Social Creșterea capacității de testare moleculară pentru SARS CoV-2 la Institutul ”Cantacuzino”

Creșterea capacității de testare moleculară pentru SARS CoV-2 la Institutul ”Cantacuzino”

DISTRIBUIȚI

Prin reorganizarea fluxului activităților, sporirea eforturilor echipelor de specialiști și reconfigurarea programului de lucru, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, prin Laboratorul Infecții Respiratorii Virale, a reușit creșterea numărului de teste realizate zilnic pe probe recoltate de la pacienții suspecți de infecție cu virusul SARS CoV-2.

Dacă, la debutul activității de testare la infecția cu noul coronavirus, se puteau prelucra, în medie, până la 250 de probe zilnic, în prezent nivelul de lucru a crescut spre 400 de probe prelucrate în 24 de ore.

Laboratorul Infecții Respiratorii Virale al institutului, acreditat din anul 1969 de Organizația Mondială a Sănătății și Centru Național de Referință pentru gripă în România, a efectuat până în prezent teste de diagnostic molecular pentru aproape 4.500 de probe recoltate de la persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Echipamentele performante, consumabilele și materialele sanitar-farmaceutice achiziționate de către Institut au permis creșterea capacității de testare moleculară la cel mai înalt nivel și asigură condiții pentru dezvoltarea ulterioară a segmentului de cercetare.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” acordă, în continuare, sprijin autorităților centrale și locale din Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiilor de Sănătate Publică, spitalelor militare și civile sau clinicilor private implicate în combaterea infecției cu virusul SARS CoV-2.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here