Acasă Politic Crin Antonescu la CJ Ilfov: Calitatea României de membru al NATO nu...

Crin Antonescu la CJ Ilfov: Calitatea României de membru al NATO nu poate fi pusă în discuție

DISTRIBUIȚI
foto: Viitorul Ilfovean

Crin Antonescu a fost joi, 20 februarie, oaspetele Consiliului Județean Ilfov, instituție condusă de Hubert Thuma, cel care l-a propus drept candidat pentru președinția României din partea coaliției de guvernare.

Thuma, care a subliniat că îl cunoaște de foarte multă vreme pe Antonescu, a explicat că acesta a vrut să afle care sunt problemele județului, cum se lucrează și care sunt soluțiile pentru probleme, având în vedere contribuția Ilfovului la bugetul național, dar care este și județul cu foarte multe probleme având în vedere că înregistrează cea mai mare creștere demografică din Europa.

Crin Antonescu a trecut în revistă aproape toate problemele e actualitate, de la cele interne, până la cele externe, mai ales cele legate de relația României cu SUA, apreciind că dificultățile de comunicare sunt cauzate de situația de tranziție a puterii care are loc încă peste Ocean.

De la început a precizat că este și rămâne candidatul la președinție al coaliției de guvernare, infirmând speculațiile potrivit cărora Ilie Bolojan ar viza fotoliul de la Cotroceni.

Referindu-se la candidatul independent Nicușor Dan și la candidatul USR Elena Lasconi, Antonescu a precizat că nu intenționează să le ceară retragerea din cursă.

Despre Victor Ponta a spus că este, de fapt, candidatul ”aghiotant” al lui Călin Georgescu, având în vedere mesajele publice pe care le dă.

În ceea ce privește eventuala demisie a prim-ministrului Marcel Ciolacu din fruntea Guvernului, Crin Antonescu a spus că nu este oportună, întrucât acesta conduce un Guvern legitim, rezultat în urma alegerilor democratice de la 1 decembrie 2024.

Din punct de vedere al politicii externe, Antonescu a subliniat că securitatea României nu poate fi pusă în discuție: ”Pentru noi nu este acceptabil ca regimul de la Kremlin să ceară aliaților noștri lucruri care vizează în cel mai înalt grad securitatea României ca țară. Securitatea României nu poate fi concepută, nu poate fi asigurată sub nicio formă altfel decât prin apartenența sa la NATO”.

”În acest moment, faptul că avem un președinte, chiar și interimar, care se achită de obligațiile care-i revin, și un Guvern legitim și care, de asemenea, are o agendă deloc ușoară, cu această situație trebuie să parcurgem perioada care ne separă de alegerile prezidențiale din luna mai, care trebuie să dea și mai multă stabilitate și o direcție foarte clară țării”, a spus Antonescu, iar după acest moment, alegerile trebuie să dea șansa refacerii unității naționale, care este mai necesară ca oricând.

Având în vedere momentul critic prin care trece România și informațiile din spațiul public privind discuțiile dintre Casa Albă și Kremlin referitoare la solicitarea Rusiei de a se reveni la granițele NATO din 1997, Antonescu este de părere că este necesar un dialog între toți liderii partidelor democratice și pro-europene, pentru că ”suntem într-un moment în care este foarte important să ne definim pozițiile”. El consideră că nu poate fi pusă în discuție calitatea României de membru al NATO.

Printre altele, Antonescu a spus că a fost prezent la o întâlnire tulburătoare care a avut loc la Fortul 13 Jilava.

2 COMENTARII

  1. […] Crin Antonescu a fost joi, 20 februarie, oaspetele Consiliului Județean Ilfov, instituție condusă de Hubert Thuma, cel care l-a propus drept candidat pentru președinția României din partea coaliției de guvernare. Thuma, care a subliniat că îl cunoaște de foarte multă vreme pe Antonescu, a explicat că acesta a vrut să afle care sunt problemele județului, […] Citeste mai mult […]

  2. […] Crin Antonescu a fost joi, 20 februarie, oaspetele Consiliului Județean Ilfov, instituție condusă de Hubert Thuma, cel care l-a propus drept candidat pentru președinția României din partea coaliției de guvernare. Thuma, care a subliniat că îl cunoaște de foarte multă vreme pe Antonescu, a explicat că acesta a vrut să afle care sunt problemele județului, […]  » Vezi detalii […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here