Acasă Anchete Cronica unei morți neanunțate sau moartea unui copil, în ciuda tratamentului medical

Cronica unei morți neanunțate sau moartea unui copil, în ciuda tratamentului medical

DISTRIBUIȚI

În decembrie 2014, un băiat de 14 ani se simte rău. Părinții, ca orice oameni responsabili, duc copilul la Spitalul de Copii din oraș, unde este consultat și i se fac vreo câteva analize. Concluzia: hepatită acută. Ce tip, asta nimeni nu s-a obosit să cerceteze.

Cu acest diagnostic, sunt trimiși la Spitalul de Boli Infecțioase din același oraș, unde copilul este internat. Spre ghinionul lui, într-o zi de vineri, când nici iarba nu crește. Chit că spitelele se află într-un mare oraș din vestul țării, cu mari pretenții de ”occidentalism” , ”lucru bine făcut”, ”responsabilitate”, ”deschidere spre vest”, și epitetele pot continua.

Copilul se simte din ce în ce mai rău, dar, afându-se în week-end într-o clinică universitară, probabil că toată lumea din spital era atât de ocupată să aprofundeze subtilitățile științei medicale, încât un pacient – copil care nu se simte bine a trecut nebăgat în seamă. Pe scurt, a rămas cu același diagnostic de la internare, pe care i-l stabilise medicul din unitatea de primiri urgențe a spitalului de copii, și cu o perfuzie-două. E, nu-i așa, week-end, domnește magia sărbătorilor, se fac planuri de concediu și de viitoare congrese medicale, se discută funcții universitare, pe scurt, e multă treabă în spital. Se simte rău pacientul? Dar cine se simte bine în ziua de azi? Și, la urma urmei, nu te internezi pentru că te simți rău?

Exploarea suplimentară a pacientului? Identificarea motivului pentru care îi este din ce în ce mai rău? Detalii, pot aștepta până luni, marți, sau mai încolo. ”Soră, fă-i un calmant!” Iar ne strică garda cei internați…. Mofturi. Omul s-a născut să sufere.

Că din taxele plătite, mai corect smulse de la ei se plătește și spitalizarea, și medicamentele, și aparatele, și persoanele care ar trebui să îi diagnosticheze și apoi să încerce, după limitele științei medicale, să îi vindece, asta nu-și pune nimeni problema. Toată lumea e agitată doar că nu sunt bani destui, că salariile sunt de mizerie, că nu primesc respectul cuvenit de la societate și guvernanți, și că în general e rău, când ar putea să fie bine. Despre pacienți? Ei, mai domol… Despre îndeplinirea datoriei de a îi diagnostica în mod corect și în timp util spre a fi tratați? Amănunte plictisitoare.

Nebăgat în seamă, copilul moare. Într-un mod absolut absurd, fiind găsit plin de vomă amestecată cu sânge în toaleta spitalului.

Asta se întâmplă duminică.

Copilul este autopsiat, și dat familiei spre a fi îngropat creștinește. Pacienții mai și mor, nu-i așa?

Legistul care a făcut autopsia stabilește un cu totul alt diagnostic decât cel pus de medicii curanți, care lucrează într-un spital universitar, cu mari pretenții în zonă, și care pregătește și viitoarea generație de medici, cai care într-o bună zi le vor lua locul celor de azi.

Iar diagnosticul e crunt, dar banal: pancreatită acută. Datoară, cel mai probabil, înfundării mecanice a canlului care duce sucul pancreatic printr-o piatră la vezica biliară. Copilul avea nu una, ci sute. Pietrele la vezica biliară se văd extrem de ușor la o ecografie simplă, o analiză care durează câteva minute, ce se efectuează la un aparat deja banal, aflat în dotarea multor cabinete medicale individuale. O analiză care te poate orienta cu maximă probabilitate înspre un diagnostic corect. Nu e nevoie de aparatură de înaltă performață, nici de zile de explorări costisitoare, ci doar de o simplă și absolut banală ecografie, care ar fi lămurit situația.

Evident, cu condiția să fi fost făcută.

Părinții copilului simt că ceva nu este în regulă, și solicită spitalului să li se dea o copie a actelor medicale ale băiatului.

Simțind pericolul potențial, binomul medico-juridic se pune în mșcare, cu o viteză demnă de o cauză mai bună. Pasul întâi: În scris, și pe un ton foarte ritos, spitalul refuză eliberarea copiei actelor medicale către părinți sub motivul halucinant că e vorba de secretul profesional, și de protecția datelor personale ale pacientului. Că deja fostul pacient este copilul celor doi oameni, care au plătit, sau mai bine zis au fost obligați să achie lunar contribuția la asigurările de sănătate și care vor să știe ce s-a întâmplat de fapt – de ce le-a murit cu zile copilul nu pe câmp, ci într-un spital universitar, asta e neesențial.

Important este să se îngroape cazul. Că pacientul e deja îngropat, iar noi avem multă, multă treabă. Și facem scandal peste tot că ”nu-s bani destui”.

Părinții decid să urmeze căile legale. Măcar atât mai pot face, să afle care este adevărul, și mai ales dacă e cineva de vină în toată această trebușoară. Și acționează în instanță spitalul, pentru ca un judecător să decidă dacă au sau nu dreptul să primească o copie a actelor medicale ale defunctului lor copil. Spitalul se apără cu o vehemență de-a dreptul stupidă, refuzând cu obstinație și împotriva tuturor drepturilor morale și a prevederilor legale să elibereze acea copie. Cazul este bun spre a fi prezentat cu titlu de exemplu către serviciile secrete, care ar avea ce să învețe despre cum se protejează o informație clasificată.

Pierde spitalul în primă instanță.

Ducând absurdul până la limită, declară apel împotriva hotărârii judecătorești, pierde și apelul. Și refuză în continuare să dea părinților acea copie, fiind nevoie de o notificare prin executor judecătoresc pentru a-l forța să facă asta, sub amenințarea unui nou proces pentru daune pe zi de întârziere. Iar foaia de observație o primesc părinții în anul 2018, urmare a acestei acțiuni. Că n-a fost respectată o hotărâre judecătorească definitivă, de către persoane din elita societății – manageri de spital, medici, juriști ai clinicii (da, da, clinica are juriști) e iarăși un amănunt ce se trece cu vederea.

Între timp, lucrurile urmează calea procedurală: În urma decesului, apare la spital vajnica poliție română. Care face poze la locul decesului, ia declarații de la câțiva bolnavi, și se deschide un dosar penal. În care părinții fac plângere penală împotriva persoanelor care sunt bănuite a avea vreun rol în moartea stupidă a băiatului lor – medicii curanți, și împotriva unității spitalicești unde s-a produs decesul. În urma raportului de autopsie, medicul legist constată că diagnosticul de hepatită acută este unul eronat, stabilește post mortem diagnosticul corect, cel de pancreatită acută, și, de bună credință, arată în raport că există suspiciunea unei erori medicale, și recomandă sesizarea colegiului medicilor. Organele penale (poliția și parchetul), probabil neatinși încă de dorința de a îngropa și legal cazul, cer colegiului să se pronunțe. În urma unei analize ”temeinice”, experții din colegiul medicilor, patru la număr, aleși dintre somitățile medicale ale zonei, confirmă că diagnosticul este greșit, dar conchid că decesul s-a datorat nu acestei greșeli, ci ”evoluției fulminante a bolii”, pentru a cita din concluziile raportului. Că orice boală netratată are o evoluție ”fulminantă”, asta e clar. Că aproape orice boală netratată, în lipsa unui diagnostic corect, poate duce la deces, e iarăși limpede. Că lipsa unui tratament, în lipsa unui diagnostic, e culpa medicilor, asta se uită cu desăvârșire. Că eroarea de diagnostic (în condițiile date, una elementară) este culpa medicului, iarăși se omite cu mare grijă.

Spus altfel, concluziile colegiului au fost că da, s-a greșit diagnosticul, dar nu-s de vină doctorii, că și dacă se stabilea diagnosticul corect tot murea pacientul. A doua tărășenie halucinantă a cazului, dar care se explică logic prin punerea în mișcare a mușamalizării cazului. Urma apoi, așa cum se stabilise, să se efectueze o expertiză medico-legală, singura probă care ar fi elucidat cine este culpabil, (dacă e cineva), în ce constă greșeala sau greșelile, și dacă aceste greșeli au dus la decesul copilului. Trec anii. Organele penale ”uită” să ceară efectuarea acestei probe.

După patru ani în care nu s-a făcut nimic, sătui de cererile de urgentare a soluționării cauzei, polițiștii care au ”instrumentat-o” în mod vajnic, așa cum șade bine celor care tot din banii contribuabililor sunt plătiți să ne ”apere liniștea” transformă ”din pix” raportul de autopsie în raport de expertiză medico-legală, și se prezintă triumfători la procurorul de caz, cu propunerea de clasare a cazului, întrucât ”mortul e de vină”.

Procurorul, după o analiză ”temeinică” a speței, ”uită” că un raport de autopsie nu este un raport medico-legal, și își însușește propunerea oamenilor legii de clasare a cauzei, și emite în mare grabă o ordonanță în acest sens, pe care părinții o primesc după patru ani de la deces. În care scrie negru pe alb același lucru – mortul e de vină. Părinții nu se lasă, și atacă ordonanța pe cale legală, la primul procuror, Care, după ce o respinge în două rânduri, pe sistemul copy-paste, probabil deranjat de insistența părinților, și văzând că nu sunt destui bani la bugetul statului, dispune ca părinții să achite și cheltuieli judiciare către stat. Corect. Îndrăznești să te plângi? Că de patru ani doar plângi după copilul tău mort. Atunci, ești bun de plată. Banii pe care îi dai lunar și pentru salariile din sistemul juridic, pe lângă banii pentru ”asigurarea” de sănătate trebuie să meargă doar acolo – la salarii. Plată pentru dificultatea și importanța socială a muncii prestate.

Părinții încearcă să lupte mai departe, și fac plângere în instanță împotriva ordonanței primului procuror. Gata, în sfârșit cazul a ajuns în fața unui magistrat, care va cântări după dreptate dacă e corect ca să se pronunțe o soluție într-un caz de culpă medicală în lipsa unui raport medico-legal.

Dar probabil că groparii încă nu și-au terminat treaba, astfel că, după ce pronunțarea sentinței este amânată de două ori, judecătorul, ”după luminile și înțelepciunea” lui (așa era exprimarea în vechiul cod de procedură civilă, în cel nou s-a scos), decide că plângerea este neîntemeiată. Și da, obligă părinții la plata de cheltuieli judiciare către stat. Eroarea de diagnostic, confirmată de două ori, atât de medicul legist cât și de colegiul medicilor?

Transformarea miraculoasă a unui raport de autopsie într-un raport medico-legal? Concluzia că mortul e de vină? Concluzia că nu contează că s-a greșit diagnosticul, decesul s-a datorat nu acestui lucru, ci ”evoluției fulminante” a bolii?

Lipsa cu desăvârșire a oricărei referiri din raportul colegiului medicilor asupra unei chestiuni logice: dar cum ar fi fost dacă se stabilea diagnosticul corect? Toate aceste întrebări sunt fără nicio importanță în ochii sistemului de mușamalizare medico-juridic. Soluția s-a pronunțat în primăvară, în apropierea Paștelui, când lumea meditează asupra mielului, a ouălor roșii și a vinului. Și a primei de concediu – se apropie vacanța judecătorească, ne trebuie bani pentru a ne reface capacitatea de muncă. În locuri exotice, de preferat în afara țării. Ne extenuează munca asta cumplit de stresantă – împărțirea dreptății…

Acum, părinții își caută acea dreptate, pe care ochii plânși vor să o vadă, pe calea civilă.

Absurdul situației continuă: fără excepție, toți pârâții, atât spitalele dar mai ales medicii, susțin că nu au calitatea de pârâți. Că nu cu ei, și cu nici unul dintre ei, trebuie sau pot să se judece părinții. Nu contează că ei l-au ”diagnosticat” în acest vajnic mod, iar aceasta s-a întâmplat într-o clinică de stat, cu funcție didactică.

Nu spune nimeni dintre ei cu cine ar putea/ar trebui să se judece părinții, dar un lucru e ”limpede”: nu cu ei. Iar pentru ca grotescul situației să fie complet, același spital se judecă acum cu Csa de Asigurări de Sănătate, pentru că nu are destui bani să-și îneplinească nobila funcție de a asigura sănătatea populației din zonă, și astfel funcția sa socială de veghetor și aspru paznic al sănătății românilor e grav afectată.

Culmea, s-ar putea și să câștige. Noaptea minții, așa cum ar zice un clasic în viață. Și (așa) se mai moare prin România noastră, țara lui hashtagrezist, vreau o țară ca afară, fărăpenaliînparlament, să fie bine ca să nu fie rău, Pentru O Românie Normală, și lista e prea lungă spre a fi epuizată. S-auzim numai de bine. – Iulian Urban, avocat, fost senator de Ilfov

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here