Acasă Editorial Cu migrația rezolvăm… situația

Cu migrația rezolvăm… situația

DISTRIBUIȚI

De la începuturile sale capitalismul a însemnat dezvoltarea accentuată a orașelor. Acolo unde acestea își dezvoltau activitatea se punea mereu problema transferării forței de muncă, în excedent la țară, în deficit la orașe. Exista și vorba potrivit căreia ”Viața s-a născut la țară”.

Statisticile, din nu prea îndepărtate vremuri, și ne referim doar la România postbelică, confirmă că 80% dintre români locuiau ”la țară”. Odată cu nașterea României moderne, după Unirea Principatelor Române, din 1859, s-a trecut încet, încet, dar mereu în ascensiune, la crearea industriei românești, care a necesitat forță de muncă. Aceasta a fost selectată dintre săracii satelor care nu aveau pământ. Au devenit proletari. Adică acei oameni care nu aveau ”altă bogăție1” decât forța lor de muncă… Dacă în mediul rural țăranii trebuiau să aibă pentru a exista ”pălmași” unelte (pluguri), și animalele necesare (în special, boi de muncă), noii orășeni trebuiau doar să fie apți de muncă. Pentru edificare să prezentăm câteva dintre prevederile legii agrare din 1864; Pălmașii – cei doar cu palmele                                 –    4 pogoane, clăcașii – cei cu 2 boi (vite de muncă) – 7 pogoane și fruntașii – cei cu 4 boi (vite de muncă) – 11 pogoane.

Dar migrația către marile și micile orașe, absorbante de forță de muncă, fie pentru industrie, fie pentru serviciile, mereu în dezvoltare, a continuat, mereu și mereu. Întotdeauna orașele au asigurat un nivel de viață superior celui din mediul rural, mai ales în cel al educației și al sănătății. Industria, într-o perpetuă dezvoltare, avea nevoie de oameni (relativ) educați și (mai ales) sănătoși. Să o spunem direct: ceea ce nu era neapărat necesar la țară. Acolo, masa de țărani era numeroasă și cu un grad de reînnoire destul de ridicat.

Migrația sat-oraș a devenit un fenomen mondial. Și așa s-a ajuns ca, astăzi, mai mult de jumătate din populația mondială să locuiască în orașe. Știm că localitățile rurale de oriunde din lume se dezgolesc de locuitori. Și nici satele noastre nu fac excepție, mai ales în urma migrării a peste 3 – 4 milioane de români, nu către orașele noastre (care, trist, ciudat, duc lipsă de forță de muncă românească), ci către cele streinătățuri! Consecința: se închid școlile rurale din lipsă de copii. Asemenea și grădinițele. Ca o necesitate imediată există în dezbatere o lege privind reducerea numărului de elevi necesari pentru a forma o clasă!

În Ilfov s-a încetățenit o modă: să se înscrie copiii (de la grădiniță) la instituțiile din București, pe motiv că acestea le asigură odraslelor o educație superioară. Este un blam la adresa acelor cadre didactice care își duc menirea de ”dascăli de țară” în Ilfov. Vom reveni într-un articol viitor cu un exemplu concret (fișa unei învățătoare) din jurul anului 1900 care, la dispoziția Ministerului Învățământului și al Cultelor (din acea vreme), a fost plimbată în tot județul Ilfov (extins în acea vreme) pentru a lumina copiii țăranilor. Ne vom strădui să prezentăm și câteva nume notorii din județul nostru care s-au școlit, pentru începuturi, în modestele școli din acele timpuri.

Nu înțelegem de ce copiii noștri sunt îndrumați de către părinți snobi spre școlile și grădinițele din București! Și, astfel, pe lângă necesara navetă a celor care își câștigă existența în marele oraș mai există o categorie dintre urmașii noștri care își încep viața, educația, nu în localitatea în care s-au născut, ci undeva departe. Și asta înseamnă să te scoli ”cu noaptea în cap” să te ”teleporteze” părinții cu autoturismele proprii, sau să mergi cu cele preorășănești, la așezămintele educative bucureștene pentru un drum în viață plecat în forță.

Subiectul propus cititorilor noștri este complex. Noi, ne-am permis să abordăm doar câteva aspect. – VASILE BOLBOJA                             

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten − seven =