Curtea Constituțională a dezbătut astăzi, 28 septembrie, cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului.
Potrivit anunțului oficial, cu unanimitate de voturi, CCR a admis cererea formulată de prim-ministrul Guvernului şi a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfășurare a procedurii de control parlamentar inițiate prin moțiunea de cenzură nr.2MC/3 septembrie 2021 – „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”.
Prin urmare, Parlamentul urmează să dezbată moțiunea de cenzură depusă și să își exprime poziția prin vot asupra acesteia cu respectarea exigențelor constituționale și regulamentare și aplicarea principiului loialității constituționale.
De asemenea, Curtea a constatat că moțiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare, însă Parlamentul, în ansamblul său, a încălcat art.1 alin.(5) din Constituție coroborat cu art.94 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum și art.113 alin.(2) din Constituție. Parlamentul nu a dezbătut moțiunea de cenzură, astfel că nu a finalizat procedura inițiată și continuă să încalce art.113 din Constituție. În consecință, au fost încălcate și prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept și alin.(4) privind echilibrul puterilor în stat.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.