Variantă de lucru la PNL: Orban interimar până în decembrie
Surse parlamentare au declarat pentru Digi24.ro că votul pentru învestirea Guvernului Cîțu va fi programat pe 12 martie, deși, inițial liberalii sperau că votul va fi pus luni, pe 9 martie. Motivul pentru care ședința de plen va fi programată joi ține de decizia Curții Constituționale care trebuie să se pronunțe în aceeași zi pe sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu ordonanța de urgență privind alegerile anticipate.
Alegerile anticipate vor fi un obiectiv aproape imposibil de atins dacă CCR va declara neconstituțională ordonanța de urgență a Guvernului Orban care a scurtat termenele pentru organizarea anticipatelor. Conform prevederilor ordonanței, era redus termenul pentru stabilirea datei anticipatelor de la 90 de zile din momentul dizolvării Parlamentului, la 50 de zile, astfel încât anticipatele să poată fi organizate cel târziu în luna iunie.
Social-democrații se așteaptă ca judecătorii CCR să declare neconstituțională ordonanța, au declarat surse din partid. ”Dacă OUG este neconstituțională, nici liberalii nu cred că mai vor anticipate, pentru că sunt împinse spre luna august”, a declarat un lider PSD.
Pe 25 aprilie se împlinesc 60 de zile de la prima propunere de premier, termen în care, conform Constituției, pentru declanșarea anticipatelor trebuie respinse două propuneri consecutive. Din acel moment, Executivul trebuie să stabilească prin hotărâre de guvern data alegerilor anticipate. Pe termenele actuale, anticipatele pot fi organizate cel mai devreme pe 24 iulie.
Surse din PNL au declarat pentru Digi24.ro că neconstituționalitatea ordonanței duce la imposibilitatea organizării anticipatelor. ”Rămâne Guvernul Orban interimar până la alegerile la termen”, susțin sursele citate.
Liberalii mai au însă un plan prin care, dacă OUG este neconstituțională vor încerca să pună un guvern plin condus de Ludovic Orban, după respingerea Guvernului Cîțu.
Dacă ordonanța de urgență este constituțională, alegerile anticipate pot fi programate cel mai devreme pe 14 iunie, atunci când s-ar împlini cele 50 de zile prevăzute în OUG, iar procedura poate fi continuată.
Avocatul Poporului a sesizat pe 21 februarie Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile O.U.G. nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate.
Dincolo de prevederile care reduc termenele pentru organizarea anticipatelor, ordonanța a stârnit nemulțumirea mai multor grupuri parlamentare prin ”liberalizarea votului”. Prin OUG a fost extinsă posibilitatea de vot la orice secție din țară sau străinătate, indiferent de localitatea de domiciliu. Până acum, un alegător putea vota doar în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu. Această prevedere a nemulțumit PSD, UDMR, ALDE și Pro România, partide care vor să modifice ordonanța în Parlament, dacă aceasta este declarată constituțională de CCR. – sursa: Digi24.ro