Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, sărbătorită pe 15 ianuarie 2023, Muzeul Național de Istorie a României expune, în premieră, un bun cultural aparte aflat în colecțiile sale – Cupa de la Montpellier, primul premiu internațional acordat literaturii române pentru poezia „Cântecul gintei latine” a lui Vasile Alecsandri.
În anul 1878, la Montpellier, Societatea pentru studiul limbilor romanice a organizat un concurs literar cu tema „Cântecul latinității”.
Creată în anul 1869, Societatea pentru studiul limbilor romanice a decis, cu prilejul adunării din anul 1875, organizarea unui concurs cu tema „Cântecul latinului”, unde să fie invitați să participe reprezentanți ai tuturor limbilor și dialectelor de origine latină, și în urma căruia cea mai reușită poezie să fie premiată cu o cupă.
Vasile Alecsandri a aflat despre concurs din presa vremii. După ce a expediat textul poeziei la Marsillia, i-a trimis-o și lui Negruzzi. Acesta o va publica în numărul din iunie al revistei „Convorbiri literare”.
Concursul a avut loc în perioada 22-28 mai 1878, în prezența a numeroși participanți și a unor delegații oficiale sosite din lumea latină. Toate poeziile înscrise în concurs au fost traduse în limba franceză și înaintate juriului în plicuri sigilate, anonime. Juriul internațional, compus din Frédéric Mistral, Alfred de Quintana, Carol de Tourtoulon, Graziadio Ascoli şi Mihai Obedeanu, a decernat marele premiu poeziei „Cântecul gintei latine” (Chant à la race latine) a lui Vasile Alecsandri. Cu acest prilej, a fost interpretat un cântec românesc – „Cântecul gintei latine” – pe o melodie compusă de Filippo Marchetti.
Din motive de sănătate, Alecsandri nu s-a putut deplasa la Montpellier. Vestea câștigării marelui premiu i-a sosit printr-o telegramă, care-l anunța că juriul a decis în unanimitate să-i ofere marele premiu. După aflarea veștii, Alecsandri avea să noteze: „Norocul a vrut ca toate poeziile prezentate la concursul de la Montpellier să fie mai slabe decât a mea şi astfel am ieşit învingător. Cu atât mai bine pentru ţară”, dar și „Nu puțin m-am bucurat de acest triumf, mai cu seamă că el a contribuit la a redeștepta simpatiile confraților noștri latini pentru țara noastră”.
Ca gest de curtoazie a trimis și o scrisoare lui Frédéric Mistral în care-l anunța: „Veți fi, sunt sigur, mai impresionat aflând că România a tresărit de bucurie văzând că surorile ei latine îi trimit, sub forma unui succes literar, manifestarea neprețuită a simpatiei lor, în împrejurările în care se află”. (evenimentul istoric la care făcea referire era Războiul de Independență care tocmai se încheiase).
Câștigarea premiului avea să fie sărbătorită și în țară. Numeroase telegrame și felicitări i-au sosit marelui poet, ziarele epocii i-au dedicat articole omagiale, iar la București și Iași au fost organizate festivități. În plus, Consiliul Comunal din Iași l-a proclamat Cetățean de Onoare al urbei, a numit o stradă după el (fosta stradă Sf. Ilie) și a votat alocarea sumei de 5000 de lei pentru un bust.
Poezia, care s-a tradus, încă din timpul festivalului, în franceză, provensală, italiană, germană, a devenit imnul serbărilor, fiind ulterior publicată în revista Societății, „Revue des languse romanes”, din mai-iunie 1878, cu traducerea în limba franceză realizată de Frédéric Mistral. Totodată, a fost publicată și în țară (în variante puțin modificate): „Presa” (16 mai), „Răsboiul” (17 mai), „Timpul” şi „Steaua României”, (18 mai), „Familia” (21 mai).
Patru ani mai târziu, Alecsandri a reușit să ajungă la Montpellier unde, în cinstea lui, a fost organizată o serie de manifestații. Acest moment este plastic descris într-o scrisoare adresată soției sale: „Dragă, sosind eri, duminică, la Montpellier, am fost primit la gară de către Bonaparte Wyse, baronul de Tourtoulon, Laforgue și alți amici ai mei necunoscuți. Pe la 2 ore după ameazi ne-am dus aproape de Montpellier în parcul unui castel unde erau adunați mulți felibri și multe dame. Acolo am fost așezat pe un jelț, în ochii tuturor ca un obiect de curiozitate, alăture de Dna Prezidentă și am asistat, timp de 2 ore la numeroase cetiri în limba provențală și Cântece populare care produse mare entusiasm. Studenții români din Montpellier mi-au prezentat o mare coroană de trandafiri, pe care i-am împărțit la dame, după ce le-am cetit în gura mare Cântecul gintei latine.” De aici s-a deplasat la Avingon unde a fost primit cu toate onorurile și apoi la reședința de vară a poetului Frédéric Mistral unde a primit cupa și o fotografie cu dedicație.
În anul 1932, cupa a fost donată statului român de către fiica poetului. Aflată astăzi în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, aceasta are pe una din fețe Lupoaica și deviza: Surge luce (Înalță-te spre lumină!), iar pe cealaltă emblema Societății și inscripția (în provensală): Ses ascondoutz mas non ses mortz (Suntem ascunși, dar nu suntem morți!)
Exponatul va putea fi admirat la Muzeul Național de Istorie a României până la finalul lunii ianuarie 2023.
