Acasă Anchete Dan Şova, trei ani cu executare în dosarul CET Govora

Dan Şova, trei ani cu executare în dosarul CET Govora

DISTRIBUIȚI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, miercuri, pe fostul senator Dan Şova la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, decizia fiind definitivă.

DNA a cerut, la ultimul termen al procesului în dosarul CET Govora de la ÎCCJ, pedeapsa de nouă ani de închisoare cu executare pentru Dan Şova deoarece, aşa cum a precizat procurorul, sentinţa de la fond este ”nejustificat de blândă”.

În acest dosar, instanţa supremă l-a condamnat, în luna septembrie 2017, pe Dan Şova, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. În aceeaşi cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

În schimbul acestui serviciu, Şova ar fi pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 de euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă. FotoȘ Click.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here