În contextul discuțiilor publice despre viitoarea Lege a salarizării unitare, prof. Daniel David, fost ministru al Educației, a fcăut pe blogul personal căteva precizări.
”După ce am preluat mandatul de ministru al educației și cercetării, de la sfârșitul anului 2024/începutul anului 2025 am susținut public și în discuțiile la nivel de guvern următoarele aspecte care țin de salarizarea din sistem:
(1) Salariul de start pentru profesorul debutant și asistentul universitar trebuie să aibă ca referință salariul mediu brut pe economie. Acest lucru a fost asumat de factorul politic în legislație (OUG 57/2023) după greva din 2023, pe care și eu ca rector al UBB am susținut-o. Salariul de bază trebuie să acopere activități mai bine definite și raportate la standarde de realizare (aici nu trebuie să reinventăm lucruri, acestea existând deja în repere OECD). Pornind de la salariile de bază astfel calculate, se pot face apoi diferențieri și în funcție de performanță – cu indicatori atât de incluziune și progres, cât și de excelență – prin diverse bonusuri/premii. Acest lucru este fundamental pentru statutul social al profesiei didactice și pentru a atrage și a menține oamenii de calitate în sistem.
(2) Salariul personalului de cercetare trebuie să fie egal pe nivelul funcției echivalente cu cel al personalului didactic universitar. Acest lucru este deja asumat în legislație (Legea 183/2024), deși aș fi preferat să se folosească și acolo mai degrabă „egal” decât „corelat”, pentru a exprima cât mai clar această echivalență. De asemenea, este un jalon PNRR, pe care, din poziția de rector al UBB – cea mai mare universitate de cercetare a țării -, l-am susținut atunci când a fost introdus. În fine, reforma QX, demarată în 2025, va asigura mecanisme mai sănătoase, atât direct în cercetare-dezvoltare-inovare, cât și în utilizarea eficientă a fondurilor în acest domeniu, așa că nu trebuie să ne mai temem să investim resurse pe motivul că s-ar pierde printr-o ineficiență științifică și economică.
Demersurile mele ca ministru au primit din partea Guvernului, în ansamblu, precum și a Ministerului Muncii, în mod specific, un răspuns afirmativ, care urma să se concretizeze la momentul elaborării legii salarizării unitare.
Măsurile fiscal-bugetare în educație-cercetare din a doua parte a anului 2025 nu au vizat modificarea acestor angajamente și am afirmat atunci acest lucru în mod explicit! Acestea au vizat doar stabilizarea financiară în situația de criză (1) pentru a putea încheia anul cu salarii/burse, (2) pentru a contribui la stabilitatea țării și evitarea intrării acesteia în „Junk”, lucru important în condițiile în care educația-cercetarea este cel mai mare sistem bugetar și (3) pentru a introduce o serie de măsuri structurale, care să elimine anomalii și să eficientizeze pe termen lung funcționarea sistemului. Așadar, ideea era ca profesorii să primească salarii motivante, nu să-și completeze salariile prin tot felul de anomalii care angajează mecanisme adiacente, care pot afecta în timp calitatea actului educațional. Aceste anomalii au fost introduse în sistem tot de factorul politic, care, în loc să susțină mecanisme salariale normale și sănătoase, a oferit și a permis artificii cu risc educațional în timp.
Spre exemplu, folosind plata cu ora ca un astfel de mecanism, am ajuns să fragmentăm clase/școli pentru a avea cât mai multe norme la plata cu ora. Am ajuns astfel să avem clase de a VIII-a cu 1-7 copii (cu mai mulți profesori decât copii) sau în loc sa avem o clasă de gimnaziu cu 28 de copii făceam două cu 14 copii (dublând normele de predare). Nu mai vorbesc de școli cu un număr extrem de mic de copii (uneori sub 10), dar cu aparatul didactic și administrativ asociat. Apoi, valoarea plății cu ora o calculam și distorsionat din punct de vedere economic-financiar, prin raportarea salariului doar la predare-evaluare (ex. 18 ore pe săptămână), nu la timpul total de lucru (ex. 40 de ore pe săptămână), timp care implică pe lângă predare-evaluare și pregătire și activități birocratic-administrative. Paradoxal, ca urmare a acestui calcul, deși era un câștig financiar punctual și imediat pentru plata cu ora, se ascundea faptul că plata corectă pentru o oră din cele 40 de ore pe săptămână era de fapt în mod normal nemotivantă, ca urmare a unui salariu necompetitiv. Dar mai grav, odată generate, normele la plata cu ora mențineau sistemul într-o rigiditate incompatibilă cu nevoia de dinamism și evoluție din lumea modernă, pentru că orice modificare a acestor norme, cauzată natural de unele variabilități din sistemul educațional, ca scăderea numărului de copii sau evoluțiile disciplinelor ca urmare a schimbărilor în societate, era văzută ca un pericol. Într-adevăr, deși contractul pentru plata cu ora este pe perioadă determinată, pe parcursul procesului educațional dintr-un an, așteptarea este ca acesta să rămână oarecum nemodificat și anii viitori, ceea ce introduce tensiuni în sistem (inclusiv în anunțarea la concurs a lor)”.
În postarea sa, David a exlicat măsurile luate în mandatul său în ceea ce privește plata cu ora, majorarea normei didactice și evitarea disponibilizărilor în contextul economic din 2025.
”Acum este momentul ca sistemul să refuze definitiv întoarcerea la anomalii și să solicite un tratament normal și demn. Salarizarea adecvată va avea apoi impact și asupra creșterii valorii plății cu ora (…), care trebuie însă să rămână un mecanism educațional modificabil de la an la an (în funcție de nevoile și situația sistemului) și un mecanism de excepție în comparație cu titularizarea/suplinirea, nu un mecanism anormal și mascat de creștere a veniturilor”, a mai scirs David.
Nu în ultimul rând, David a ținut să precizeze că varianta legii salarizării unitare care circulă în spațiul public nu este definitivă și nici asumată instituțional.
