Acasă Politic Daniel Ghiță, atac la deputatul Mihai Polițeanu

Daniel Ghiță, atac la deputatul Mihai Polițeanu

DISTRIBUIȚI

Deputatul PSD de Ilfov, Daniel-Florin Ghiță, l-a atacat, într-o declarație susținută în plenul Camerei Deputaților, pe colegul său Mihai Polițeanu (USR/PLUS). Susținând că se va exprima ”numai în concret pe chestiuni clare, cunoscute uneori chiar de organele competente, dar care, în mod misterios, sunt ținute pe loc”, Ghiță îl întreabă pe Polițeanu ”ce ați căutat în arhiva SIPA împreună cu doamna Monica Macovei, de la cine ați avut aprobare, în baza cărei legi, ce documente ați sustras, cu ce serviciu colaborați sau ați colaborat de vreme ce instituțiile statului, deși sesizate, țin nerezolvată această cauză, pe cât de gravă, pe atât de importantă pentru regimul democratic din țara noastră?”

Ghiță: ”Ca om politic, ca cetățean al țării mele, nu am suportat niciodată sintagma utilizată des de unii oameni politici, această țară, pentru că în ce mă privește dintotdeauna am gândit românește, am simțit românește și inima mea a bătut cu putere atunci când drapelul României a fost ridicat la Tokio sau ori de câte ori cu toată ființa mea am promovat și apărat valorile românești, cetățenii noștri (o să dau numai un singur exemplu dintre multe altele – cazul Nadăș). De asemenea, sunt colegi de-ai noștri din Parlament care efectiv aruncă de fiecare dată cu noroi, cu vorbe fără acoperire în fapte, delațiuni specifice fostei securități. Ce să înțelegem noi de aici, că această fantomă a trecutului ne urmărește și ne otrăvește viețile și astăzi sau că unii dintre noi sunt copiii și nepoții celor care au tras la Timișoara? Locul sfânt de unde a început Revoluția Română, care a continuat apoi la București și în alte puncte ale României în care tinerii și-au vărsat efectiv sângele pentru ca noi astăzi să le facem dreptate celor care nu mai sunt, precum și celor care au ales să trăiască fie în țara noastră, fie au luat, din păcate, drumul pribegiei. Consider că cei care nu renunță la vechile năravuri, îndeosebi cei care fac acuzații fără corespondență în realitate, vor să readucă România și pe noi toți la acele timpuri cumplite. În ce mă privește țin să precizez că nu am nimic în trecutul meu de care să-mi fie teamă, rușine sau frică, niciodată în viața mea nu am luat un leu din banul public, după cum nu am luat un leu de la nimeni, m-am ridicat numai prin muncă, părinții mei sunt oameni simpli care întreaga viață au muncit.  Sper din tot sufletul ca cele prezentate pe scurt să fie o temă de reflecție pentru cei în cauză și la fel de mult sper să nu mai fiu nevoit să personalizez în viitor”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here