Legea nr. 196/2018 privind asociațiile de proprietari se schimbă din nou și aduce reguli și mai stricte pentru proprietarii de apartamente. Potrivit unui proiect de lege aflat la Camera Deputaților, orice modificare făcută în apartament trebuie comunicată președintelui asociației de proprietari înainte de a obține autorizația de construcție. ”Proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții de către autoritatea administrației publice competente, fără a pune în pericol integritatea structurală a condominiului, rezistența mecanică, stabilitatea și siguranța clădirii sau a altor proprietăți individuale, precum și buna funcționare a instalațiilor acestora. Proiectele de modificare a suprafețelor construite sau utile se comunică în prealabil președintelui sau administratorului asociației de proprietari cu cel puțin 10 zile înaintea începerii executării lucrărilor”, se arată în proiectul de act normativ.
Proiectul elimină controlul și subordonarea față de primării a asociațiilor de proprietari, însă introduce posibilitatea verificării acestora de către ANAF.
O modificare importantă a Legii asociațiilor de proprietari este și obligativitatea înscrierii în Cartea Funciară a apartamentelor cu debite mai vechi de trei luni, indiferent de suma acumulată. Totodată, în cazul unor reparații urgente, proprietarii vor fi obligați să permită accesul președintelui și persoanelor calificate în executarea lucrărilor fără niciun un fel de preaviz. ”Cu un preaviz de cinci zile, în formă scrisă și motivat, emis de comitetul executiv al asociației de proprietari, proprietarul este obligat să permită accesul președintelui și al unei persoane calificate în realizarea lucrărilor de construcții sau reparații, după caz, pe proprietatea sa individuală, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuală. Fac excepție cazurile de urgență, când termenul pentru preaviz poate fi redus sau intervenția trebuie efectuată de îndată”, se arată în proiectul legislativ.
Proiectul introduce și reglementări în ce privește cheltuielile pentru părțile comune. Astfel, ”în lipsa unor prevederi legale sau înțelegeri contrare, fiecare membru suportă cheltuielile legate de întreținerea, repararea și exploatarea părților comune, proporțional cu cota sa parte. Cu toate acestea, cheltuielile legate de părțile comune folosite exclusiv de către unii dintre membrii cad în sarcina acestora din urmă”, se arată în proiect. Totodată, cheltuielile repartizate după numărul de persoane reprezintă cheltuielile asociației pentru apă rece, apă caldă și canalizare, combustibil pentru prepararea ape calde de consum, consumul de gaz la comun, energia electrică utilizată pentru funcționarea instalațiilor comune, inclusiv a ascensoarelor, colectarea deșeurilor menajere și pentru vidanjare.