Domnul Marcel Ciolacu a grăit în Parlament într-un mod de care numai pe Codrin Ștefănescu sau pe Olguța Vasilescu îi credeam în stare, asta ca să enumăr doar doi dintre cei mai vocali foști lideri PSD.
Enervarea aceasta extremă a liderului de acum, Marcel Ciolacu, a depășit limitele obișnuite ale felului său de a comenta și nu poate fi explicată altfel decât ca fiind provocată de starea în care se află partidul.
Votarea bugetului a fost prima bătălie politică de după alegerile din 2020 și PSD a intrat în ea știind de la bun început că o va pierde. Dar una este să joci în deplasare și să știi că vei pierde meciul și alta este să se joace meciul și să pleci acasă cu un sac de goluri în căruță.
O problemă își dezvăluie toate aspectele abia când prezentul o etalează în toată splendoarea ei, când este extrasă din ceața viitorului și luminată brusc. Această problemă a PSD sunt primarii și foamea lor de bani, scrie Mihai Oprișor pe Spotmedia.ro.
Primarii PSD au fost excluși din buget și sunt acum cu fondurile sub necesarul de avarie. Ca să fim corecți, trebuie să observăm că la fel cum au fost și primarii PNL în epoca de tristă amintire a lui Dragnea.
Nu e un lucru cușer ce a făcut Guvernul, dar nici să fie cinstit în împărțirea banilor nu putea să fie Cîțu de la bun început. Va mai trece multă apă pe Dunăre până ce acest mod de împărțire a banilor, de genul aproape totul la ai noștri și mai nimic la ăilalți, să fie schimbat.
Vine congresul PSD și domnul Ciolacu are o problemă, nu nouă ci veche, dar ivită cam abrupt acum, la votarea bugetului.
Plebea din teritoriu se acrește la ideea că banul public nu va mai curge ca înainte
Primarii din teritoriu sunt fără parale de la buget, nu mai pot face alocări de bani ca să vină para-ndărătul și întrebarea pentru ce ne-am ales noi domnule? se pune în mod firesc. Iar această întrebare nu poate primi răspuns de la actuala conducere PSD. Iar actuala conducere PSD înseamnă Ciolacu și Dîncu.
Primarii PSD sunt cam aceiași și au aceleași metehne ca și în ciclul electoral anterior, iar a doua meteahnă, după cea cu para-ndărătul, este lipsa chefului de muncă sau neputința de a se folosi de fondurile europene, ca să facă ceva pentru alegători.
Dacă guvernarea coaliției acesteia va dura un ciclu electoral, e posibil ca primarii să ajungă la viitoarele alegeri locale cu astenie financiară cronică. Frisonul acesta cutreieră partidul și întrebarea care-l enervează probabil la culme pe șeful PSD de și-a ieșit așa de tare din pepeni în Parlament se poate transforma în pentru ce te-am mai alege noi, domnule?
PSD nu s-a vindecat și nu s-a reformat, pentru că opoziția abia a început pentru partid, a recunoscut-o public domnul Dîncu.
Ieșirea dumnealui poate fi privită acum ca pe o încercare publică de a pune batista realității pe țambalul dezacordat al membrilor de partid. Dar, dacă domnul Dîncu fiind dumnealui intelectual de meserie înțelege că acesta este costul pe care partidul trebuie să-l plătească pentru a merge înainte, plebea din teritoriu forfotește și se acrește la ideea că banul public nu va mai curge ca înainte, pe vremea lui Dragnea.
Domnul Ciolacu stă cu ochii pe data congresului și înțelege că, dacă va mai pierde câteva bătălii politice ca asta, se va prezenta la alegerile din partid nu numai cu traista goală, ci cu ea găurită copios.
Scaunul domnului Ciolacu nu se clatină. Încă
Tăierea sporurilor bugetarilor, adică revenirea la o salarizare cinstită, s-ar putea să-i îndepărteze pe mulți dintre ei de la stima PSD, pe gândirea că ei au votat, dar partidul a pierdut alegerile și ca atare partidul este de vină pentru bănuții pierduți.
Asta ar putea fi a doua bătălie pierdută de PSD și Marcel Ciolacu ar putea deconta izbitura ei la congres, chiar dacă domnul Cîțu a promis că nu va da iama anul acesta în bugetari. Dar de multe ori amenințarea are aceeași forță ca și lovitura.
Deocamdată, scaunul domnului Ciolacu nu se clatină, dar spectacolul pe care îl vedem e doar la început, cortina doar s-a ridicat.
Cu fiece punct înscris de Guvernul Cîțu forfota din teritoriu va crește. Și în mod cert asta îl enervează la culme pe șeful PSD de și-a pierdut simțul măsurii și a ajuns să profereze injurii în Parlament.
Doritori de scaunul dumnealui sunt desigur, deși mai toți își ascund acum poftele. Uite, de exemplu, Gabriela Firea.
Lui Nicușor Dan îi va fi tare greu să înscrie și el punct după punct ca să îi distrugă imaginea fostei primărițe în ritm mai accentuat decât o face Guvernul cu cea a domnului Ciolacu. Și oricum gălăgia Gabrielei este mai sonoră și mai articulată decât cea a liderului PSD.
Ce vreau să spun este că până la congres domnul Ciolacu va fi mai ros la imagine ca doamna Firea, iar fosta primăriță și actuala senatoare ar putea livra speranțe mai mari membrilor de partid.
Marcel Ciolacu va trebui să lupte pe două fronturi, cu Guvernul și cu nemulțumirea din partid. Anul trecut i-a ieșit tactica, a fost ales în august la congres, dar anul acesta datele sunt schimbate și jocul acesta mi se pare mult mai interesant și mai imprevizibil.
