Acasă Economie De la 1 ianuarie, Croația intră în zona euro. BNR nu va...

De la 1 ianuarie, Croația intră în zona euro. BNR nu va mai publica cursul valutar pentru kună

DISTRIBUIȚI

Ca urmare a aderării Croației la zona euro și a adoptării monedei euro ca monedă oficială începând cu 1 ianuarie 2023, Banca Națională a României nu va mai publica, din 3 ianuarie 2023, cursul kunei croate (HRK) în raport cu leul (RON).

Consiliul Uniunii Europene a aprobat la data de 12 iulie 2022 aderarea Croației la zona euro, iar rata de conversie stabilită pentru kuna croată este 1 euro = 7,53450 kune.

Timp de două săptămâni, pentru a asigura o tranziție fără sincope, ambele monede – kuna și euro – se află în circulație și pot fi utilizate pentru efectuarea plăților, dar după data de 15 ianuarie 2023 bancnotele și monedele euro vor fi unicul mijloc legal de plată.

Bancnotele și monedele de kuna pot fi preschimbate gratuit până la 31 decembrie 2023, în limita a cel mult 100 de bancnote și 100 de monede de kuna pe operațiune. Pentru preschimbarea unui volum mai mare de bancnote sau monede, băncile comerciale pot percepe o taxă.

Din ianuarie 2024, Banca Națională a Croației va prelua, ca serviciu gratuit, pe termen nelimitat preschimbarea bancnotelor de kuna și va preschimba monede până la 31 decembrie 2025.

Alte bănci centrale naționale din zona euro vor preschimba bancnote de kuna gratuit, la cursul de schimb fix, în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2023. Suma care poate fi preschimbată este limitată la 8.000 HRK pe solicitant/tranzacție într-o zi.

Începând cu 5 septembrie 2022 și până la 31 decembrie 2023, prețurile bunurilor și serviciilor sunt afișate atât în euro, cât și în kune. Pentru protecția consumatorilor, în momentul afișării prețurilor, cursul de schimb trebuie indicat într-un mod clar și vizibil.

Tot pentru protecția consumatorilor, sunt interzise creșterile de preț legate de trecerea la euro. În cazul în care o companie încalcă această normă, consumatorii pot raporta autorităților orice majorare nejustificată a prețurilor, iar acestea pot amenda compania respectivă.

Prin adoptarea monedei euro, Croația speră să câștige mai multă siguranță financiară și să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor săi.

De asemenea, Croația va beneficia din punct de vedere economic de legături financiare mai strânse cu ceilalți membri ai zonei monedei unice și cu Banca Centrală Europeană.

Turiștii din zona euro care vizitează Croația nu vor mai avea nevoie să facă schimb valutar.

Croația este membră a Uniunii Europene de la 1 iulie 2013.

În UE, doar șapte țări își mai folosesc propria monedă – Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Ungaria, Polonia, România și Suedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here