Acasă Social De la 1 ianuarie, persoanele fără asigurare medicală vor beneficia de mai...

De la 1 ianuarie, persoanele fără asigurare medicală vor beneficia de mai multe consultaţii gratuite la medicii de familie

DISTRIBUIȚI

Având în vedere nefinalizarea, până la această oră, a traseului decizional de aprobare a Legii bugetului de stat pentru anul 2023, Guvernul a prelungit până la data de 31 martie 2023 termenul de aplicare a Contractului-cadru pe anul 2022. Principalul motiv al prelungirii este asigurarea continuității acordării asistenţei medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Totodată, Guvernul a introdus și noi prevederi, care se vor aplica de la 1 ianuarie 2023. Astfel, se extinde pachetul minimal de servicii care se acordă în asistenţa medicală primară persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat, în acord cu prevederile Programului pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România convenit cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Astfel, persoanele neasigurate vor avea acces la mai multe servicii medicale acordate de medicul de familie – consultaţii pentru afecţiuni cronice şi consultații de prevenție, acordate în aceeași modalitate ca şi persoanelor asigurate. Detaliile acordării acestor servicii urmează să fie reglementate prin normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru, care de asemenea vor fi modificate.

Pentru a putea beneficia de aceste noi servicii medicale în asistența medicală primară, persoanele care nu pot face dovada calității de asigurat vor avea obligația să se înscrie pe lista unui medic de familie.

Pe de altă parte, persoanele neasigurate, dar care sunt înscrise pe lista unui medic de familie, vor trebui să se reînscrie pe lista aceluiași medic de familie sau a unui alt medic de familie, în mod liber ales.

Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat înscrise pe lista unui medic de familie vor putea să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin șase luni de la data înscrierii pe lista acestuia.

Hotărârea de Guvern stabilește totodată și modalitatea de evidențiere, raportare și decontare a serviciilor medicale acordate persoanelor neasigurate în cabinetele de medicină de familie. Pentru aceste servicii se stabilesc tarife exprimate în puncte de valoare egală cu punctele pentru serviciile acordate persoanelor asigurate, iar cabinetele de medicină primară vor încheia cu casele de asigurări de sănătate acte adiționale pentru furnizarea de servicii medicale către persoanele neasigurate.

Potrivit notei de fundamentare, “cel puţin 2 milioane de persoane neasigurate vor fi înregistrate la furnizorii de asistenţă medicală primară (medicii de familie) pentru a beneficia de pachetul minimal de servicii în asistenţa medicală primară”.

În prezent, după cum apare în Legea 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, prevăzut de lege, și de alocația de hrană astfel cum a fost stabilită.

Potrivit regulilor actuale, pachetul minimal de servicii cuprinde servicii de îngrijire a sănătății, medicamente și materiale sanitare numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială, servicii de prevenție și îngrijiri de asistență medicală comunitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here