Acasă Educatie De la Turcan citire: Şcoala nu este facultativă

De la Turcan citire: Şcoala nu este facultativă

DISTRIBUIȚI

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, luni că este important ca şcoala să înceapă pe 14 septembrie în şcoli cât mai bine pregătite pentru situaţia generată de pandemie. Turcan a precizat că, pentru aceste pregătiri, autoritățile locale și școlile au la dispoziţie 175 milioane de euro pentru a achiziţiona tablete, laptopuri, echipamente electronice pentru predare, măşti, dezinfectanţi, inclusiv containere sanitare pentru igienă în localităţile care nu sunt racordate la reţeaua de apă şi canal.

Turcan: Trebuie să existe circuite foarte clar stabilite pentru siguranţa elevilor şi profesorilor. E important ca 14 septembrie să ne găsească pregătiţi din punctul de vedere al condiţiilor sanitare în şcoli, din punctul de vedere al dotării cu echipamente şi materiale de protecţie în şcoli, cu circuite foarte clar stabilite pentru siguranţa elevilor şi profesorilor. În acelaşi timp, este important ca elevii să meargă la şcoală, e important ca şcoala să înceapă şi în felul acesta să reclădim şi încrederea în şcoală şi sănătatea publică, dar şi dorinţa de a intra cu toată forţa în activitatea de educaţie de care mulţi copii în perioada stării de urgenţă au fost privaţi”, a declarat Raluca Turcan într-o conferință de presă susținută la Iași.

Există mai multe scenarii în baza cărora se poate învăţa începând cu data de 14 septembrie

”Şcoala nu este facultativă. Şcoala începe în mod obligatoriu de la data de 14 septembrie. Există mai multe scenarii în baza cărora se poate învăţa începând cu data de 14 septembrie. Din cauza contextului epidemiologic, trebuie să meargă la şcoală. Părinţii au de asemenea obligaţia pe de o parte să îi verifice pe copii să nu se prezinte bolnavi la şcoală şi în acelaşi timp să îi îndemne să meargă la şcoală”, a declarat vicepremierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here