Cătălin DRAGOMIR
Anunțul că bucureștenii vor rămâne fără apă caldă și căldură în sezonul rece a intrat, pe bună dreptate, în topul problemelor agendei publice din Capitală. Perspectiva sistării furnizării agentului termic în capitala României a atras atenția tuturor și a readus în prim plan problemele mai vechi ale administrației bucureștene, nerezolvate de mult prea mulți ani din cauza intereselor diferite și divergentelor celor care au administrat orașul.
Concomitent cu relansarea în spațiul public a acestei teme, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a ieșit public, zilnic (și de câteva ori pe zi), să denunțe presiunile extraordinare la care este supusă, declarându-se gata să abandoneze postul în care tocmai a fost aleasă dacă nu este lăsată în pace.
O poziționare cel puțin ciudată: pe de o parte, avem curajul primarului general care denunță public eventuale ilegalități, iarr pe de altă parte un edil care pare să abandoneze lupta pentru binele bucureștenilor, prezentând însă această situație ca pe un sacrificiu personal pentru că stă cu bagajele pregătite, gata să-și apere adevărul și în fața judecătorilor, dacă va fi cazul.
Este greu de înțeles de ce doamna primar, în avântul său de a lupta cu grupurile de interese ilegitime, nu merge până la capăt și nu arată cu degetul spre cei care o amenință și spre interesele lor meschine, preferând transformarea sa într-o victimă a oamenilor răi.
Ceea ce cred că ne scapă, atenți în special la pericolul opririi apei clade, este că, uneori, în politică, victimizarea face ”minuni”… Din postura de victimă poți crește atât de mult în sondaje încât să emiți pretenții din ce în ce mai mari în propriul partid sau poți ”sugera” masei de votanți că dacă ai fi președinte (al țării) și ai avea mai multe pârghii de putere vei putea rezolva mai eficient problemele oamenilor.
Metoda nu este nouă, iar pe malurile Dâmboviței a mai fost aplicată… Din postura de primar, unii au ajuns premieri, alții președinți. Deci, se poate…
Aveti dreptate maestre. Intr-o tara in care cultura politica lipseste cu desavarsire, tricourile, sepcile, galetile, pisurile, brichetele, zaharul, uleiul – cu termen in prag de epirare sau chiar epirate – si ce se va mai gasi pe la vreun „privat” dornic de contrcte cu staatul, vor decide soarta noastra.