Acasă Politic Declarație comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care au decis demararea procesului de...

Declarație comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care au decis demararea procesului de retragere a forțelor aliate din Afganistan

DISTRIBUIȚI

Ministrul Apărării Naționale Nicolae-Ionel Ciucă a participat miercuri, 14 aprilie, alături de ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, la reuniunea extraordinară comună a miniștrilor de externe si miniștrilor apărării din statele membre NATO, organizată în format videoconferință. Reuniunea a avut loc în contextul finalizării analizei administrației SUA cu privire la Afganistan și a deciziei de retragere a forţelor americane până la 11 septembrie 2021.

Partea română a apreciat maniera de raportare a SUA la ansamblul problematicii situației din Afganistan, atât din perspectiva dialogului și coordonării cu Aliații, cât și în ceea ce privește impulsionarea negocierilor și procesului de pace intra-afgan. Totodată, a evidențiat angajamentul de lungă durată al României pentru stabilitatea și securitatea Afganistanului și a subliniat necesitatea luării în considerare a intereselor de securitate ale Aliaților și ale Afganistanului, precum și importanța menținerii solidarității și unității NATO.

În context, ministrul Ciucă a subliniat importanţa focalizării atenției asupra aplicării măsurilor consistente de asigurare a protecței forțelor NATO din Afganistan în perioada următoare, concomitent cu o abordare coordonată privind retragerea trupelor.  Oficialul român a exprimat, totodată, aprecieri pentru procesul de planificare derulat de Autoritățile Militare NATO.

Pe acest fond, urmare discuțiilor aliate, miniștrii afacerilor externe și ai apărării aliați au adoptat o Declarație comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care au decis demararea procesului de retragere a forțelor aliate din Afganistan începând cu 1 mai 2021. Ca unul din cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi în prezent, România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii.

În contextul discuțiilor, a fost abordată și situația de securitate recent creată în Vecinătatea Estică. Miniștrii de externe și ai apărării din statele membre NATO au exprimat îngrijorarea privind evoluțiile recente și creșterea semnificativă a prezenței trupelor militare ruse în Crimeea ilegal ocupată și la frontiera de est a Ucrainei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here