Acasă Economie Deficitul de cont curent a crescut de peste 16 ori în luna...

Deficitul de cont curent a crescut de peste 16 ori în luna ianuarie 2019, comparativ cu ianuarie 2018

DISTRIBUIȚI

Deficitul de cont curent a crescut de peste 16 ori în luna ianuarie a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), în prima lună din acest an, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 114 milioane euro, comparativ cu 7 milioane euro, în luna ianuarie 2018.

”În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 476 milioane euro, iar balanţa veniturilor primare, balanţa veniturilor secundare şi balanţa serviciilor au înregistrat excedente mai mari cu 181 milioane euro, cu 141 milioane euro, respectiv cu 47 milioane euro”, se precizează într-un comunicat al băncii centrale. 

În luna ianuarie 2019, datoria externă totală a scăzut cu 817 milioane euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 67,529 miliarde de euro, la 31 ianuarie 2019 (68,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,6% faţă de 31 decembrie 2018. Totodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 30,856 miliarde de euro (31,4% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,4% în comparaţie cu ultima lună din anul anterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here