Definitivat 2020: Candidații trebuie să depună cerere de recunoaștere sau echivalare a inspecției până pe 22 mai/29 mai, termenul de evaluare a portofoliilor
Candidații la examenul național de Definitivat 2020 trebuie să depună cerere de recunoaștere sau echivalare a inspecției până pe 22 mai, transmite Inspectoratul Școlar al Municipiului București într-o adresă către școli obșinută de Edupedu.ro.
Potrivit indicațiilor din adresă, portofoliul profesional personal va fi trimis pe email către inspectorii de specialitate sau metodiști și către directorii școlilor. Termenul de evaluarea a portofoliilor este 29 mai, se mai arată în documentul care poate fi citit integral la finalul articolului.
Metodologia și calendarul pentru Definitivat 2020 nu sunt încă publicate în Monitorul Oficial, dar ele au fost discutate în ședința de săptămâna aceasta a Comisiei de Dialog Social de la minister.