Delegația Congresului Statelor Unite ale Americii condusă de Vern Buchanan, președintele Parteneriatului pentru Democrație al Camerei Reprezentanților, s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu.
Premierul consider această vizită ca un prilej de a consolida dialogul părții române cu Congresul american și de a oferi, totodată, o imagine clară și onestă a importanței relației dintre România și Statele Unite.
În contextul analizei cu privire la situația globală actuală, premierul a subliniat necesitatea unui Parteneriat transatlantic robust și a menționat că România susține pe deplin obiectivul ca aliații europeni să-și consolideze propriile forțe și să-și asume responsabilități suplimentare, fiind deplin angajată să asigure sprijinul ca țară gazdă pentru trupele aliate și să sporească în continuare capacitățile și capabilitățile Forțelor Armate Române. ”În 2025, pentru al nouălea an consecutiv, am alocat minimum 2% din PIB pentru apărare, cu posibilitatea extinderii la 2,5% pentru înzestrare. La stabilirea acestui buget am ținut cont de situația de securitate din apropierea graniței, de apartenența țării la NATO și la misiunile UE, dar și de obiectivele noastre de a dinamiza industria națională de apărare”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
O altă temă discutată a fost aderarea României la Programul Visa Waiver, ale cărui criteriile România le-a îndeplinit, ceea ce ne califică pentru accederea în program.
Membrii delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, formată din reprezentanți ai ambelor partide, Republican și Democrat și condusă de președintele Parteneriatului pentru Democrație al Camerei Reprezentanților, Vern Buchanan, au declarat că includerea în Programul Visa Waiver este un merit câștigat al României și vor face demersuri pentru ca acest program să devină activ pentru cetățenii români cât mai curând posibil, se menționează într-un comunicat al Guvernului României.
În cadrul întrevederii, prim-ministrul Marcel Ciolacu a evidențiat angajamentul ferm al Guvernului de a apăra democrația, orientarea euro-atlantică a României, de a asigura corectitudinea și transparența proceselor democratice, precum și de a garanta libertatea de exprimare.
Din delegația Congresului SUA au făcut parte: Vern Buchanan (Republican – Florida), Dina Titus (Democrat – Nevada), Lloyd Doggett (Democrat – Texas), Ted Lieu (Democrat – California), Neal Dunn (Republican – Florida), Ilhan Omar (Democrat – Minnesota), Anna Paulina Luna (Republican – Florida) și Andy Ogles (Republican – Tennessee).
Din partea Guvernului, împreună cu premierul Marcel Ciolacu au mai participat la întrevedere vicepremierul Marian Neacșu, vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Afacerilor Externe, Emilian-Horațiu Hurezeanu, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan-Radu Oprea.